Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

incendiu-bloc-evacuat

Panică într-un bloc de pe strada Aleea Parcul Tineretului în noaptea de luni spre marţi, după ce un dulap din lemn, aflat pe casa scării la etajul II al construcţiei, a luat foc în urma unui scurtcircuit produs la instalaţia electrică.

Fumul a intrat în toate locuinţele din clădire. Treziţi din somn cu casele pline de fum, locatarii au solicitat ajutor de la pompieri.

Alarma s-a dat la ora 00.29. Spre locul indicat s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu autospeciale pentru descarcerare, de lucru cu apă şi spumă şi pentru intervenţii şi salvare de la înălţime.

La sosirea gărzii de intervenţie, un fum înecăcios era, atât pe casa scării, cât şi în locuinţe, la nivelul tuturor etajelor.

35 de persoane, printre care 15 copii, au fost evacuate din locuinţe. Nici unul dintre locatari nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Concomitent, salvatorii au intervenit pentru stingerea incendiului, înainte ca flăcările să se extindă şi la bunurile din apropierea focarului.

Au ars: dulapul din lemn şi bunurile depozitate în interior (alimente şi materiale de uz casnic), instalaţia electrică, elemente combustibile, instalaţia de alimentare cu apă şi sanitară, pagubele fiind estimate la cca. 30.000 lei. Prin intervenţia lor, pompierii au  salvat bunuri în valoare de  450.000 lei.



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

incendiu-bloc-evacuat
DorohoiNews.ro, 29-09-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență

Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență
Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență. Pentru detalii suplimentare: ...

SC angajează persoană pentru întreținere / amenajare spații verzi și zilieri

SC angajează persoană pentru întreținere / amenajare spații verzi și zilieri
Se caută un om descurcăreț pentru ÎNTREȚINERE / AMENAJARE SPAȚII VERZI. (BT, SV, IS) Cei ...

SC din Dorohoi angajează șofer C, C+E

SC din Dorohoi angajează șofer C, C+E
SC RITCOM SRL, din Dorohoi, angajează conducător auto, posesor al categoriilor C, C+E. Detalii la telefon: ...

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!
Delta Con SRL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, în construcții, mecanici, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu două camere, în zona Olinescu. Nr. de telefon: 0751130234

Vânzare teren într-o zonă rezidențială

Vânzare teren într-o zonă rezidențială
Terenul este situat intr-o zonă rezidențială având suprafața de 1.900 mp. Are o deschidere ...

Casă de vânzare în Carasa, comuna Corlăteni

Casă de vânzare în Carasa, comuna Corlăteni
Vând casă cu grădina de 7200 mp (72 ari) în sat Carasa, comuna Corlăteni, județul Botoșani. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Barbat, cu varsta de 33 de ani, posesor de permis categoria B, caut loc de munca in zona orasului Dorohoi. ...

Doresc să iau legătura

Doresc să iau legătura
Doresc să iau legătura cu fata care a intrat la Liceul pedagogic din Botoșani fiindcă și eu am fost ...

Vând cazan de țuică

Vând cazan de țuică
Vând cazan de țuică de inox, capacitate 100l. Preț 1000 lei - negociabil. Relații la telefon: ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro