Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ZMD 2015_Momente folclorice_01

Distracție și voie bună pentru dorohoienii care au fost prezenți în prima seară de spectacole. Aceștia au fost încântați de interpreții de muzică populară ce au urcat pe scenă în prima zi de spectacole la Zilele Municipiului Dorohoi.

Startul la voie bună a fost dat de Teodora Bârsan, care deși nu a avut un public foarte numeros, aceștia au interacționat foarte bine cu artista și a început distracția.

Spectacolul a continuat cu Ilie Caraș care a prezentat o suită de piese din folclorul romînesc, care au prins foarte bine la public.

Cea care a încheiat momentul de folclor a fost Cornelia Ciobanu, artistă ce a fost acompaniată de Orchestra „Mugurelul”. Artista ce este solistă în Orchestra „Rapsozii Botoșanilor” a reușit să transmită veselie spactatorilor care s-au prins în hore și au dansat. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ZMD 2015_Momente folclorice_01ZMD 2015_Momente folclorice_02ZMD 2015_Momente folclorice_03ZMD 2015_Momente folclorice_04ZMD 2015_Momente folclorice_05ZMD 2015_Momente folclorice_06ZMD 2015_Momente folclorice_07ZMD 2015_Momente folclorice_08ZMD 2015_Momente folclorice_09ZMD 2015_Momente folclorice_10ZMD 2015_Momente folclorice_11ZMD 2015_Momente folclorice_12ZMD 2015_Momente folclorice_13ZMD 2015_Momente folclorice_14ZMD 2015_Momente folclorice_15ZMD 2015_Momente folclorice_16ZMD 2015_Momente folclorice_17ZMD 2015_Momente folclorice_18ZMD 2015_Momente folclorice_19ZMD 2015_Momente folclorice_20ZMD 2015_Momente folclorice_21ZMD 2015_Momente folclorice_22ZMD 2015_Momente folclorice_23ZMD 2015_Momente folclorice_24ZMD 2015_Momente folclorice_25ZMD 2015_Momente folclorice_26ZMD 2015_Momente folclorice_27ZMD 2015_Momente folclorice_28ZMD 2015_Momente folclorice_29ZMD 2015_Momente folclorice_30ZMD 2015_Momente folclorice_31ZMD 2015_Momente folclorice_32ZMD 2015_Momente folclorice_33ZMD 2015_Momente folclorice_34ZMD 2015_Momente folclorice_35ZMD 2015_Momente folclorice_36ZMD 2015_Momente folclorice_37ZMD 2015_Momente folclorice_38ZMD 2015_Momente folclorice_39ZMD 2015_Momente folclorice_40
DorohoiNews.ro, 03-10-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro