Bucătărie de vară „aprinsă” din neglijenţă

9 oct. 2015, Local
Bucătărie de vară „aprinsă” din neglijenţă

A vrut să topească ceară, dar şi-a incendiat bucătăria de vară. Este păţania unui localnic din oraşul Ştefăneşti care s-a luat cu treaba prin gospodărie şi a uitat că are aragazul în funcţiune.

Şi-a amintit când a văzut că îi arde anexa. Flăcările ameninţau să se extindă şi la celelalte clădiri din gospodărie. Speriat că urmările neglijenţei sale ar putea fi mult mai grave, bărbatul a solicitat ajutorul pompierilor.

Alarma s-a dat joi, puţin înainte de ora 12.00.

Trei echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti au intervenit, în cel mai scurt timp, pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor.

S-au salvat bunuri materiale în valoare de 50.000 lei. Pagubele au fost stimate la cca. 10.000 lei.

Sursa: DorohoiNews.ro