Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

22 Decembrie 2015 la Dorohoi_10

Eroii revoluţiei din 1989 au fost comemoraţi marți, 22 decembrie 2015, la Dorohoi prin depuneri de coroane la mormântul eroului Sorin Dumitraș, împușcat în 22 decembrie 1989. După oficierea slujbei religioase, au depus coroane reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei şi Asociaţiei 22 decembrie.

Prezenți la evenimentul solemn au fost atât Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, cât și Lucian Topalagă, viceprimarul municipiului Dorohoi.

22 decembrie este ziua în care, sub presiunea demonstranţilor, acum 22 de ani, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit din Comitetul Central al Partidului Comunist Român cu un elicopter.

Deşi revolta românilor începuse cu multe zile înainte, 22 decembrie a intrat în istorie drept ziua revoluţiei române din 1989. Revoluţionarii au ocupat clădirea Comitetului Central şi au intrat în sediile Televiziunii şi Radioului; aceasta a însemnat, practic, răsturnarea regimului comunist, dar a fost şi momentul din care zile la rând, într-o atmosferă de confuzie, diversiuni şi tensiune, peste 1.000 de oameni au murit împuşcaţi.

Momentul a fost marcat în mai multe localităţi din ţară, prin depuneri de coroane de flori, ceremonialuri militare şi religioase. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

22 Decembrie 2015 la Dorohoi_1022 Decembrie 2015 la Dorohoi_0122 Decembrie 2015 la Dorohoi_0222 Decembrie 2015 la Dorohoi_0322 Decembrie 2015 la Dorohoi_0422 Decembrie 2015 la Dorohoi_0522 Decembrie 2015 la Dorohoi_0622 Decembrie 2015 la Dorohoi_0722 Decembrie 2015 la Dorohoi_0822 Decembrie 2015 la Dorohoi_0922 Decembrie 2015 la Dorohoi_1122 Decembrie 2015 la Dorohoi_1222 Decembrie 2015 la Dorohoi_1322 Decembrie 2015 la Dorohoi_1422 Decembrie 2015 la Dorohoi_1522 Decembrie 2015 la Dorohoi_1622 Decembrie 2015 la Dorohoi_1722 Decembrie 2015 la Dorohoi_1822 Decembrie 2015 la Dorohoi_1922 Decembrie 2015 la Dorohoi_2022 Decembrie 2015 la Dorohoi_2122 Decembrie 2015 la Dorohoi_22
DorohoiNews.ro, 23-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro