Ninsoare abundentă la Dorohoi: Trafic greoi și mașini scăpate de sub control - FOTO

7 ian. 2016, Local
Ninsoare abundentă la Dorohoi: Trafic greoi și mașini scăpate de sub control - FOTO

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile din județul Botoșani. Începând de noaptea trecută (n.r. 6 spre 7 ianuarie), în zona de Nord-Est a țării au fost înregistrate precipitații abundente sub formă ninsori.

Ninsoarea puternică a îngreunat și traficul rutier din Dorohoi, unde se circula greu din pricina zăpezii care se depunea repede pe carosabil, utilajele de deszăpezire făcând față cu greu.

„În ultimile ore au căzut cantități mai mari de zăpadă însă nu s-au înregistrat evenimente deosebite. Traficul s-a desfășurat bine, în condiții de iarnă în municipiul Dorohoi și în aria de acoperire a Poliției Municipiului Dorohoi. Rugăm șoferii să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distața corespunzătoare dintre autovehicule și să nu bruscheze comenzile autovehiculelor pentru a nu avea evenimente neplăcute.”, a declarat pentru Dorohoi News, comisar șef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi..

Iarna și-a intrat în drepturi și a creat probleme deosebite pentru doi șoferi care se deplasau pe Drumul Național 29B, dinspre municipiul Botoșani. La intrarea în Dorohoi, în zona cu pini, aceștia au pierdut controlul volanului și au părăsit partea carosabilă. Datorită faptului că nu aveau viteză mare, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube maretiale. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (6)