Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident localitatea Progresu - Dorohoi

Un accident soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc, duminică dimineață, în Loc. Progresul. Evenimentul s-a petrecut în  jurul orei 5:30, pe drumul național care leagă municipiul Dorohoi de orașul Darabani, la ieșirea din Dorohoi.

Un tânăr de 29 de ani, din Darabani, care se îndrepta spre casă la volanul unui autoturism VW Passat, a lovit în plin o căruță. Pe fondul ceții, șoferul Daniel D. nu a observat la timp atelajul, spulberându-l. În faeton se aflau trei persoane, care au fost rănite și transportate la spital.

Un adolescent de 16 ani, Marius Ștefan, a suferit mai multe traumatisme, Constantin Vlas, de 44 ani, din Văculești diagnosticat cu un traumatism cranio-cervical, în timp ce Dediu Daniel, 32 ani, a suferit răni ușoare în zona feței.

„În această dimineață au sosit două victime în stare gravă un copil de 15 ani cu politraumatism, traumatism craniocervical și coloană dorso-lombară cu paraplegie, traumatism abdominal, a fost stabilizat și trimis mai departe Botoșani, la chirurgie infantilă. Al doilea caz, un bărbat de 44 ani, cu traumatism cranio-cervical, epistaxis post traumatic și otoragie stângă, tensional stabil dar a fost trimis și el de urgență la Botoșani pentru un CT cranian obligatoriu. Și a treia victimă în vârstă de 32 ani, cu escoriații faciale și un hematom peri-orbitar care e refuzat internarea.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Valerian Andrieș.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Accident localitatea Progresu - DorohoiAccident localitatea Progresu - Dorohoi (2)Accident localitatea Progresu - Dorohoi (3)Accident localitatea Progresu - Dorohoi (4)Accident localitatea Progresu - Dorohoi (5)Accident localitatea Progresu - Dorohoi (6)Accident localitatea Progresu - Dorohoi (7)Accident localitatea Progresu - Dorohoi (8)
DorohoiNews.ro, 21-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.08.2018 la 23:33

Am avut vestă felinar si lanterna functionale nu vorbiti aiurea Normal ca dupa accident sa nu mai functioneze Dar legea va face dreptate

27.02.2016 la 22:13

Și eu am trecut pe acolo la câteva ore după. Masina distrusă,din căruță nu se mai înțelege nimic,oameni răniți grav,cal mort...dar cel mai interesant e ca felinarul e "viu și nevătămat" nici măcar sticla nu e spartă. Să speram ca acei oameni se vor recupera.

23.02.2016 la 20:24

Unu la mana felinaru nu se aprinde ziua ...doi la mana astai romania cand se intampla un accident tot pe mort se da vina ...si tot asa

22.02.2016 la 21:11

Felinaru era in partea stanga . David Alex , vorbesti fara sa cunosti . Am trecut pe acolo si am vazut clar . Cand te uiti la poza felinaru pare in dreapta pt . ca e caruta pe o parte . Garantat 100% felinaru e in partea stanga . Vesta o avea pe el dar a sarit cu tot cu geaca in timpul impactului. Soferu ala ar trebui sa faca puscarie . uitate la masin , am avut si eu accident cu viteza de 50 km pe ora si nu era nici pe un sfer asa farmata . Avea peste 100k la ora ... Un copil de 14 ani e posibil sa ramana paralizat pe viata , sunt sanse mici sa isi revina . Inainte sa vorbesti gandeste . Imi vine sa iti zic ceva de familie da ma abtine , din bun simt :)

22.02.2016 la 20:48

Din cunostintele mele este interzisa circulatia carutelor pe drumurile nationale, iar accidentul a avut loc pe DN29A Sa speram ca ranitii se vor recupera

21.02.2016 la 20:11

DOAMNE FERESTE PE TOATA LUMEA DE ASA CEVA......

21.02.2016 la 18:17

Vesta nu a fost sa atasat m ai târziu am trecut pe acolo și nu era vesta și nici felinar

21.02.2016 la 14:18

La ce bun avea felinar daca nu era aprins si era in partea dreapta a carutii si nu in stanga cum ar fi trebuit?? la ce bun avea vesta daca aceasta era intoarsa pe dos ca era murdara pe fata,si nici nu o purta nimeni,era pusa pe scaunul carutii?? nici daca era purtata cum trebuia soferul nu o putea vedea de fanul care era in cos la caruta...

21.02.2016 la 10:57

Se vede clar ca atelajul are felinar in poze si vesta reflectorizanta! Soferul avea viteza peste 100 km/h sigur...si unde este conduita preventiva?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro