Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

botez Dorohoi 01

Sfântul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici, este uşa prin care se intră în Sfânta Biserică. „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).

Această bucurie au împărtăşit-o şi familia Cotiga Florin şi Viorica, originari din Braşov, împreună cu cei şapte copii ai lor, când au venit la Dorohoi să încreştineze o minune de fetiţă, un îngeraş ce a primit... „Naşterea la o viaţă nouă, duhovnicească, putându-se apoi împărtăşi de toate celelalte Taine Sfinte”.

Dacă altădată iarna îşi arăta toată forţa în luna lui gerar, acum ziua botezului... părea o zi de primăvară timpurie, scăldată în raze călduţe de soare, mângâind frunţile şi mâinile pline de dragoste ce duceau pruncul spre a fi închinat şi îmbăiat în „baia sfântă”. „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan III, 5).

Apariţia naşilor la Sfânta Biserică - Sfânta Vineri, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, aşa cum ar fi normal pentru noi toţi, i-a făcut pe curioşi să zăbovească şi să arunce priviri admirative. Păreau desprinşi din poveşti cu alaiuri împărăteşti din vremi trecute şi aproape uitate. Dar aceşti romani, buni creştini, plini de evlavie, credinţă adâncă şi curată în suflet au preferat costumele populare, lucrate de mâini sfinte şi pricepute în lungi zile şi nopţi, în locul hainelor strălucitoare de bazar sau Mall... iar chipurile aveau ceva din măreţia îngerilor.

Straiele purtate de cei şapte copii, şase băieţi şi o fetiţă, erau confecţionate în zona Rupea-Bran (Tara Bârsei-Făgăraş), iar a naşilor la fel ca şi a părinţilor micuţei Emilia, Rusu Adrian-Nicolae şi Elena-Loredana, din zona Lăpuşului – Maramureş.

Nu întâmplător totul a fost parcă de poveste... atât părinţii micuţei Emilia, cât şi naşii au avut mentori de seamă, fiind învăţăcei la Minisatul SF. ANDREI, condus de regretatul profesor IOAN SORIN APAN (1957-2012), Liceul Andrei Şaguna Braşov, unde a înfiinţat o „Şcoala de creaţie şi valorificare a tradiţiilor româneşti”.

Este de înţeles că întregul ritual a fost emoţionant şi pur, încărcat de evlavie şi Duh Sfânt. Poate cel mai sugestiv (în afara costumelor originale răspândind miros de busuioc – semn că sunt îmbrăcate mereu la sărbători), lumânarea ce au ţinut-o în mâini naşii ar descrie perfect simplitatea şi sfinţenia evenimentului. Cu o eşarfă tricoloră au fost strânse în mănunchi câteva fire de grâu (semn de bogăţie), flori albe (semn de puritate) şi fire de busuioc (floarea Maicii Domnului).

Bineînţeles că şi fetiţa, botezată Emilia, a primit dar din partea naşilor după încreştinare un minunat strai popular, eu, numai privind fotografiile mi s-au umplut ochii de lacrimi şi inima de duioşie. Glasul ei îngeresc, făcea din când în când biserica să răsune de scâncete şi gângurit, semn că este vrednică de primirea în rândul creştinilor spre încântarea copiilor, părinţilor şi naşilor la fel de emoţionaţi şi sfioşi, plini de Duhul Sfânt pogorât peste întreaga suflare.

Un botez cum foarte rar vedem în bisericile noastre, indiferent că e la oraş sau la sat, un eveniment pentru care noi, cei ce doar am privit imaginile, ar merita să ne înclinăm cu respect şi să învăţăm... Nu bogăţia ostentativă ne face frumoşi în faţa lui Dumnezeu, ci sufletul smerit şi curat.

Simplitatea şi bunul gust mă fac să cred că neamul nostru românesc mai are resurse, mai poate spera la reînviere atâta timp cât se întâmplă astfel de evenimente de o simplitate dezarmantă, dar pline de Har şi Sfinţenie.

Dorim şi noi din suflet, micuţei Emilia, La mulţi ani!... copilărie fericită şi viaţa în Credinţă şi Iubire de Dumnezeu, iar părinţilor şi naşilor... FELICITĂRI! (pentru Dorohoi News – text: Mariana Adascaliţei / foto: Marius Petrescu)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

botez Dorohoi 01botez Dorohoi 02botez Dorohoi 03botez Dorohoi 04botez Dorohoi 05botez Dorohoi 06botez Dorohoi 07botez Dorohoi 08botez Dorohoi 09botez Dorohoi 10botez Dorohoi 11botez Dorohoi 12botez Dorohoi 13botez Dorohoi 14botez Dorohoi 15botez Dorohoi 16botez Dorohoi 17botez Dorohoi 18botez Dorohoi 19botez Dorohoi 20botez Dorohoi 21botez Dorohoi 22botez Dorohoi 23botez Dorohoi 24botez Dorohoi 25botez Dorohoi 26botez Dorohoi 27botez Dorohoi 28botez Dorohoi 29botez Dorohoi 30botez Dorohoi 31botez Dorohoi 32botez Dorohoi 33botez Dorohoi 34
DorohoiNews.ro, 02-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împărtășește durerea ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro