Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Florin Turcanu retinut de DNA

Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost reţinut, marţi seara, de procurorii DNA Suceava pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a beneficiat de lucrări de construcţii şi amenajare la un imobil din partea administratorului unei firme care ar fi primit contracte de lucrări.

Potrivit DNA Suceava, fostul preşedinte al CJ Botoşani din anii 2012-2014, Florin Ţurcanu, este acuzat că, în perioada iunie 2013-septembrie 2014, a pretins şi primit sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea unui membru din familia lui Ţurcanu din municipiul Botoşani, de la Vasile Marcel Bîrsan, administrator în drept sau în fapt al unor firme din Botoşani.

Procurorii susţin că acesta a beneficiat de cheltuieli în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând lucrări de execuţie beci şi casă, lucrări de execuţie canalizare şi alimentare cu apă, lucrări de execuţie fosă septică, lucrări de execuţie gard, lucrări de finisaje, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termice, executate de una dintre firme, dar care nu au fost facturate către societatea folosită drept paravan aparţinând unei rude de-a lui Bîrsan Vasile Marcel sau către beneficiar.

Totodată, el ar fi primit contravaloarea a 12 mc beton facturat de o firmă către o altă societate folosită drept paravan pentru mascarea înţelegerii infracţionale, aparţinând unui membru de familie de-al lui Ţurcanu, dar şi uşi beci PVC, oblon, raft şi gard fier.

La aceste cheltuieli, procurorii susţin că se adaugă şi cele privind achiziţionarea unor aparate electrocasnice, televizor, frigider şi altele, perdele şi o canapea.

În schimbul execuţiei lucrărilor, preşedintele CJ Botoşani Florin Ţurcanu i-ar fi promis lui Bîrsan că îşi va folosi influenţa pentru a interveni asupra unor funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani şi din cadrul primăriilor Avrămeni şi Dîngeni din judeţul Botoşani, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredinţare directă, a trei contracte de lucrări şi furnizare de bunuri către două companii administrate de Bîrsan, precum şi efectuarea cu celeritate a plăţilor aferente acelor contracte.

În acelaşi scop, Ţurcanu i-ar fi promis lui Bîrsan că are influenţă şi că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitaţie, funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani cu atribuţii în materia achiziţiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze firma acestuia, în asociere cu alte societăţi sau ca şi subcontractant în cadrul unei asocieri, pentru câştigarea licitaţiilor publice astfel încât să-i fie atribuite contracte de execuţie lucrări a căror finanţare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat şi bugetul local, Consiliul Judeţean Botoşani având calitatea de autoritate contractantă.

DNA Suceava a dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Vasile Marcel Bîrsan, pentru cumpărare de influenţă.

Faţă de fostul preşedinte al CJ Botoşani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Procurorii DNA Suceava au făcut, marţi, conform unor surse judiciare, percheziţii la Consiliul Judeţean Botoşani şi la domiciliul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, într-un caz privind infracţiuni de corupţie din perioada 2013-2014.

Florin Ţurcanu (PNL) a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani din 2012 până în 2014 când a fost înlocuit din funcţie după ce a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare. Sursa: evz.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Florin Turcanu retinut de DNA
DorohoiNews.ro, 23-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro