Firma care a deţinut cel mai mare abator din judeţ, Doly Com din comuna Roma, a intrat în faliment. Decizia în acest sens a fost dată de magistraţii botoşăneni, pe data de 24 martie, care au desemnat şi un lichidator judiciar provizoriu, MGA INSOLVENCY SPRL SUCEAVA, cu o retribuţie de 2000 lei.
Solicitarea a fost depusă la Tribunalul Botoşani pe 11 februarie, de către administratorul judiciar numit de instanţă în toamna anului trecut, atunci când administratorul firmei, Iulian Căzăcuţ, a obţinut insolvenţa.
Potrivit sentinţei, acesta ar fi avut doi ani pentru a redresa societatea şi a achita datoria de peste 117 milioane de lei. Cea mai mare parte a acesteia, respectiv 98 de milioane de lei (echivalentul a 22 de milioane de euro), a apărut în urma unui control al Fiscului, care a scos la iveală o inginerie financiară cu TVA, scrie monitorulbt.ro.
După doar câteva luni, cei doi au ajuns la concluzia că nu există nicio şansă de a se stinge debitul, astfel că au optat pentru faliment.



















