Situaţie neobişnuită la Biroul Electoral Judeţean Botoşani! Un membru este nevoit să demisioneze

31 mai 2016, Local
Situaţie neobişnuită la Biroul Electoral Judeţean Botoşani! Un membru este nevoit să demisioneze

Un membru BEJ Botoșani este pus în situaţia de a demisiona ca urmare a unei stări de incompatibilitate.

Liderul PRM Eugen Niţură, este în incompatibilitate deoarece fiica sa, Sidonia Niţură, candidează la Consiliul Local Curteşti.

Conform actelor normative în vigoare, nu pot fi membri ai BEJ candidatul, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv în cazul în care candidatura a fost depusă pentru Consiliul Judeţean sau orice funcţie de primar sau consilier local dintr-o unitate teritorial-administrativă din respectivul judeţ.

Niţură, care a fost reclamat la BEJ de liderul PRU, susţine că nu şi-a dat seama de această situație de incompatibilitate.

Sursa: DorohoiNews.ro