Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activitate pompieri_32

În perioada 1 - 2 iunie 2016, au loc în tot municipiul Dorohoi, manifestări dedicate copiilor, oganizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Miercuri, 1 iunie 2016, în prima zi dedicată acestor manifestări copii au putut admira echipamente folosite pentru situații de urgență, activitate organizată cu sprijinul Detașamentului de pompieri Dorohoi.

Pompierii au venit cu o autospecială de informare preventivă tip logan cu mesaje de informare în domeniul situațiilor de urgență, cutremur, incendiu și alte situații, o autospecială UTV care a fost deliciul copiilor, o autospecială de primă intervenție, o ambulanță SMURD și o autospecială de mare capacitate cu apă și spumă.

În cadrul activității au fost premiați și câștigătorii concursului județean „Micii pompieri” la care au participat în cele două etape peste 700 de preșcolari din grădinițele județului, atât din mediul urban cât și din mediul rural. Acest concurs a avut un succes foarte mare având în vedere și faptul că este un proiect unicat în România și a ajuns la a noua ediție cu rezultate din ce în ce mai bune în fiecare an.

Întreaga activitate a fost condusă de colonel Țipișcă Radu și căpitan Diaconu Mihai de la Inspecția Județeană Botoșani. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activitate pompieri_32Activitate pompieri_02Activitate pompieri_03Activitate pompieri_04Activitate pompieri_05Activitate pompieri_06Activitate pompieri_07Activitate pompieri_08Activitate pompieri_09Activitate pompieri_10Activitate pompieri_11Activitate pompieri_12Activitate pompieri_13Activitate pompieri_14Activitate pompieri_15Activitate pompieri_16Activitate pompieri_17Activitate pompieri_18Activitate pompieri_19Activitate pompieri_20Activitate pompieri_21Activitate pompieri_22Activitate pompieri_23Activitate pompieri_24Activitate pompieri_25Activitate pompieri_26Activitate pompieri_27Activitate pompieri_28Activitate pompieri_29Activitate pompieri_30Activitate pompieri_31Activitate pompieri_01Activitate pompieri_33Activitate pompieri_34Activitate pompieri_35Activitate pompieri_36Activitate pompieri_37Activitate pompieri_38Activitate pompieri_39Activitate pompieri_40
DorohoiNews.ro, 01-06-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare și gestiune depozit

SC angajează responsabil facturare și gestiune depozit
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro