Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tigari

Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani şi IPJ Botoşani – Serviciul Investigare a Fraudelor  au confiscat peste 76.000 ţigarete, 6 persoane fiind cercetate penal pentru trafic ilicit cu ţigări
   Astfel, doi cetăţeni moldoveni au fost depistaţi transportând ascunsă în elementele caroseriei unui autoturism BMW, cantitatea de 42.260 ţigarete.
   Alţi patru botoşăneni sunt cercetaţi pentru trafic ilegal de ţigări, după ce poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au găsit la percheziţiile domiciliare efectuate, cantitatea de 15.800 ţigarete, precum şi alte dovezi ale implicării celor patru în activităţi de contrabandă cu ţigări.
   În acelaşi timp, alte şapte persoane au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr.12/1990, întrucât au fost depistate de poliţiştii din oraşul Bucecea transportând cantitatea totală de 18.800 ţigarete de provenienţă Republica Ucraina.
→ În ziua de 01.10.2010, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, cu sprijinul cadrelor Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul Poliţiei Rutiere, au depistat pe DN 29D, în localitatea Răchiţi, judeţul Botoşani, autoturismul marca BMW, condus de B. DUMITRU de 27 ani, din Glodeni-Republica Moldova. În autoturism se mai afla C. LEONID de 29 ani, de asemenea cetăţean moldovean.
   Poliţiştii au procedat la controlul autoturismului în cauză, ocazie cu care, în locuri special amenajate situate în pragul, aripile laterale şi în alte elemente de caroserie, a fost identificată cantitatea de 42.260 ţigarete (2.113 pachete), pachetele având aplicate marcaje (timbru de acciz) de provenienţă Republica Moldova.
   Cei doi cetăţeni moldoveni nu posedau documente legale de provenienţă pentru cantitatea de ţigări transportată, astfel încât aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
-deţinere în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete marcate necorespunzător;
-colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predaea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate svârşirii acesteia.
   Cantitatea de 2.113 pachete de ţigări şi autoturismul în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, cei doi învinuiţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore în arestul I.P.J. Botoşani, iar în cursul zilei de ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă; instanţa de judecată a respins luarea măsurii arestării preventive, cercetările continuând cu inculpaţii în stare de libertate.
   Totodată, în cauză se urmăreşte stabilirea întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.
→ În ziua de 02.10.2010, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Botoşani, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani, împreună cu cadre ale Poliţiei oraşului Ştefăneşti au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza oraşului Ştefăneşti şi a localităţii Truşeşti, judeţul Botoşani.
   Cu această ocazie au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 15.800 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, suma de 450 lei şi mai multe înscrisuri din care rezultă procurarea şi comercializarea neautorizată a unui număr de 330.520 ţigarete, diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova.
În cauză se  efectuează cercetări faţă de un număr de 4 persoane (C. PATRICIA de 36 ani, G. FLORIN de 41 ani, S. ZĂRZĂRICA de 29 ani şi D. IONUŢ de 40 ani), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :
-  deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete marcate necorespunzător;
- evaziune fiscală;
- colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
   Cercetările continuă cu învinuiţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi soluţionării procedurale a cauzei.
→ În seara zilei de 30.09.2010, în jurul orei 23.00, a fost oprit în trafic, pe DN 29 C, autobuzul marca IKARUS, care circula din direcţia Republica Ucraina – Vîrfu Cîmpului – Botoşani.
   Efectuând controlul bagajelor pasagerilor, poliţiştii din oraşul Bucecea au depistat  şi  confiscat cantitatea totală de 15.400 ţigarete (770 pachete) ascunsă în bagajele a 6 persoane; pachetele de ţigări aveau aplicate timbre de marcaj Republica Ucraina, cei 6 pasageri neputând dovedi cu documente justificative provenienţa acestora.
A doua zi, în jurul orei 21.00, pe acelaşi drum naţional a fost depistat autoturismul marca Volkswagen condus de A. IOAN-LEONARD de 35 ani, din municipiul Botoşani.
   În autoturism a fost găsită cantitatea de 3.400 ţigarete (170 pachete) de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina, pentru care bărbatul nu deţinea documente justificative.
   Cantitatea de ţigări a fost confiscată, faţă de A. IOAN-LEONARD fiind luată măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii nr. 12/1990. (DorohoiNews.ro)
 

Diet Club BT

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

tigari
DorohoiNews.ro, 03-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează lucrător comercial

SC angajează lucrător comercial
SC angajează lucrător comercial - CAFE BAR  Autogara Dorohoi. Salariu motivant. Relații ...

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 2 camere în Dorohoi, strada Duzilor, decomandat, an construcție: 1977-1990, ...

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei

Vând apartament cu 3 camere situat pe strada Poștei
Vând apartament cu 3 camere, 2 băi, 2 balcoane, situat pe strada Poștei, vizavi de poliție. ...

Depozit de marmură și granit angajează personal

Depozit de marmură și granit angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit angajează cu contract de muncă personal pentru tăierea ...

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi

Casa de Amanet Fabio angajează agent de vânzări/amanetar pentru Municipiul Dorohoi
Lasă acum un CV și noi te vom suna! Ești o persoană căruia îi place să interacționeze cu ...

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare

Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare
Societate comercială din Dorohoi angajează vânzătoare (lucrător comercial) pentru magazin alimentar. ...

Angajăm lucrător comercial - barmaniță

Angajăm lucrător comercial - barmaniță
SC angajază lucrător comercial (barmaniță) la BAR din cartierul Plevna, cu program 3 zile lucrează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri. Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm reprezentant vânzări Orange

Angajăm reprezentant vânzări Orange
Angajăm reprezentant vânzari Orange. CV-urile se trimit la adresa de e-mail: [email protected] ...

Caut chirie în Dorohoi

Caut chirie în Dorohoi
Cautam chirie in Dorohoi suntem familie cu copil rog seriozitate pret 500 de lei 0754289409

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro