Impact devastator! BMW transformat într-un morman de fiare după ce șoferul a pierdut controlul volanului - FOTO

22 iun. 2016, Local
Impact devastator! BMW transformat într-un morman de fiare după ce șoferul a pierdut controlul volanului - FOTO

În zona oborului din municipiul Botoşani a avut loc, miercuri la amiază, un accident foarte grav. Trei persoane au fost rănite, una rămânând încarcerată, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.

În apropiere de intersecția de la Obor, un autoturism marca BMW care se deplasa pe strada Pod de Piatră și se aflau trei persoane, pătrunde pe contrasens izbindu-se cu partea laterală dreaptă de o autoutilitară parcată în care se încărcau lemne dintr-un depozit. În urma impactului, un pasager de pe bancheta din spate din BMW a rămas încarcerat.

Marian S., în vârstă de 28 de ani, care a fost descarcerat, este în comă. Celelalte persoane din mașină au reușit să iasă singure. Șoferul spune că a încercat să evite un alt autoturism, a tras de volan și a pierdut controlul asupra mașinii.  

Poliția anchetează cazul și va stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (4)