Două autoturisme au fost puternic avariate în urma unui accident produs dumincă seara, iar o tânără a ajuns la spital.
Evenimentul rutier s-a petrecut în zona Dealu Mare când şoferul unui Mercedes, Ovidiu Ciornei, de 29 de ani, s-a angajat în depăşirea unui Opel Zafira, condus de Marian Rudăi, de 36 de ani pe sensul de mers dinspre Truşeşti spre Botoşani, scrie botosaninews.ro.
În timpul manevrei şoferul Mercedesului a pierdut controlul volanului şi a încercat să revină pe prima bandă, însă a izbit Opelului în spate. A doua maşină a ajuns să se de izbească parapetul de pe partea dreaptă a drumului, iar cealaltă s-a izbit în parapetul de pe partea stângă. În urma impactului o pasageră din Opel, soţia şoferului, a suferit mai multe traumatisme fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la spital.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.



















