Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

amenzi jandarmi

Începând cu data de 20 octombrie a.c., agenţii constatatori din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au dreptul de a opri autovehiculele pe drumurile forestiere, în vederea exercitării controlului circulaţiei materialului lemnos, conform modificărilor aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr.51/2016, care completează legea privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Prin dispoziţiile aceluiaşi act normativ, jandarmii vor putea aplica sancţiuni contravenţionale cuprinse între 1000 şi 12000 de lei pentru tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi pentru furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept, a puieţilor şi pomilor de Crăciun, dacă valoarea prejudiciului nu depăşeşte de cinci ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Cu amendă cuprinsă de la 5000 până la 10000 de lei şi confiscarea materialelor lemnoase îi vor putea sancţiona contravenţional jandarmii botoşăneni  pe cei care expediază, transportă, primesc, depozitează sau prelucrează material lemnos fără provenienţă legală, ori pomi de Crăciun.

De asemenea, transportul materialelor lemnoase cu aviz de însoţire a cărui valabilitate a expirat este o faptă contravenţională sancţionată cu amendă cuprinsă între 3000 şi 6000 de lei, pe care agenţii constatatori din cadrul Jandarmeriei Române au obligaţia şi  dreptul de a o constata, începând cu aceeaşi dată.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

amenzi jandarmi
DorohoiNews.ro, 27-09-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro