Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

lumanari-doliu

Membrii familiei, enoriaşi ai Parohiei Carasa, comuna Corlăteni, preotul Laurenţiu Acatrinei şi membrii Consiliului Parohial, joi, 10 noiembrie 2016, au condus pe ultimul drum pe bunica Dumitraş Adela în vârstă de 101 ani, 2 luni şi 4 zile.

Bunica Adela s-a născut la data de 04 septembrie 1915, în timpul Primului Război Mondial, în satul Cobîla, comuna Şendriceni. A fost al treilea copil din cei şase ai soţilor Vasile şi Elena. Copilăria i-a fost împovărată de greutăţile vremurilor şi la o vârstă destul de fragedă a rămas orfană de mamă. Tatăl s-a recăsătorit cu o femeie care avea 3 copii şi împreună au dobândit alţi trei copii, în total 12 copii. Din cei 12 copii bunica Adela a fost ultima care s-a stins din viaţă.

A absolvit doar şcoala primară, dar viaţa şi secolul prin care a trecut i-a oferit multă înţelepciune, deschidere spre cunoaştere, pătrunderea tainelor acestei lumi şi multă, multă înţelepciune.

S-a căsătorit la vârsta de 16 ani cu Dumitraş Dumitru, în satul Carasa. Au fost binecuvântaţi cu 4 copii-o fată şi trei băieţi, însă la vârsta de 24 de ani a rămas văduvă fără a se recăsători.

S-a îndeletnicit cu lucratul pământului, creşterea animalelor, dar şi cu croitoria-noaptea la lumina lămpii a cusut valuri întregi de material. A fost o persoană foarte activă având convingerea că numai prin muncă, mişcare poate avea poftă de mâncare şi îşi poate menţine un tonus ridicat. Adeseori mărturisea oricui secretul longevităţii: „mâncărică bună, un păhărel înainte de masă şi lămâia să nu-ţi lipsească din casă”.

Pe de altă parte a fost un exemplu de creştin autentic, mereu împletea munca cu rugăciunea. Astfel gândind pozitiv, având şi simţul umorului bine dezvoltat a reuşit să treacă cu demnitate peste greutăţile vieţii.

A fost o bună mamă, bunică şi străbunică, având deci 4 copii, 9 nepoţi şi 11 strănepoţi.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături în aceste momente grele. Mulţumim în mod deosebit preotului Laurenţiu Acatrinei şi membrilor Consiliului Parohial care deseori o vizitau pe bunica oferindu-i diverse daruri constând în alimente reuşind prin aceasta să-i aducă mare bucurie în suflet. De o mare bucurie a avut parte bunica Adela şi atunci când a fost sărbătorită la centenar la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” - Carasa la iniţiativa preotului Laurenţiu Acatrinei. (Prof. Lupu Elena).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

lumanari-doliu
DorohoiNews.ro, 12-11-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.11.2016 la 17:53

toti dorohoienii inderent de varstasau religie ar trebui sa-i urmeze exemplul viata simpla e cea mai snatoasa

12.11.2016 la 13:55

Foarte frumos articol. Dumnezeo s-o odihneasca in pace!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

Vând casă cu etaj în Dorohoi

Vând casă cu etaj în Dorohoi
Vând casă cu etaj, complet mobilată, racordată la toate utilitățile, în zonă rezidențială ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro