Moș Crăciun în vizită la Jandarmeria Botoșani - FOTO

22 dec. 2016, Local
Moș Crăciun în vizită la Jandarmeria Botoșani - FOTO

Încă o dată, ca în fiecare an de ceva timp încoace, ansamblul de datini şi obiceiuri de iarnă ,,Poieniţa” din comuna Vorona, condus de domnul profesor Sergiu Dascălu, a poposit la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Și tot ca în fiecare an, înaintea sărbătoririi Nașterii Domnului Nostru Isus Hristos, jandarmii botoşăneni şi-au adus copiii la sediul inspectoratului, unde ansamblul „Poieniţa” a prezentat ceea ce ştie mai bine – frumoasele colinde româneşti, căluţii, ursul şi caprele.

Apoi a venit rândul lui Moş Crăciun să îşi facă apariţia şi să aducă bucurie în sufletul copiilor. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie emoţiile pe care toţi le-au trăit atunci când i-au spus Moşului câte o poezie sau un cântec, iar acesta i-a răsplătit cu cadouri, care au fost achiziţionate din contribuţiile Asociaţiei fără scop patrimonial „Grigore Alexandru Ghica” şi Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Botoşani, din care fac parte lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

Fotografii şi filmuleţe de la acest eveniment au fost postate şi pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani – „Jandarmeria Botoşani”, unde pot fi vizionate aspecte din misiunile executate, precum şi de la alte activităţi.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)