O elevă a ajuns în stare gravă la spital, după un accident stupid. Adolescenta, de 16 ani, învaţă la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi şi a căzut lovindu-se puternic la coloană.
A fost preluată de o ambulanţă şi dusă iniţial la Spitalul Municipal Dorohoi, însă ulterior a fost transferată la Spitalul Judeţean Mavriomati.
Urmează să se stabilească cu exactitate şi ce a dus la rănirea fetei, asta pentru că, în timp ce medicii aveau informaţii că aceasta a căzut pe scări de la o înălţime de aproape un nivel, tânăra le-a spus cadrelor medicale că a căzut de pe un scaun. Sursa: observator.tv



















