Amintiri despre trecut – „Dorohoiul de altădată” - Fărâme de nostalgie - FOTO

23 ian. 2017, Local
Amintiri despre trecut – „Dorohoiul de altădată” - Fărâme de nostalgie - FOTO

Campania de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie – „Dorohoiul de altădată”, prin care prof. Ilarion Mandachi, Alexandru Roşca Velea şi Marius Petrescu, continuându-şi căutările, din dorinţa de a reconfigura trecutul, readuce în memoria dorohoienilor o imagine care aminteşte de „parfumul” târgului de altădată, a cărei tonalitate poate reînvia emoţiile timpului.

Pe drumul de fotografie, privind această imagine veche, realizăm cât de trecător este totul şi faptul că, puterea unei fotografii constă în autenticitatea şi eternitatea ei. Şi această „amintire” ne trimite în trecut, dar, aduce şi trecutul la noi, adunând rotund, clădiri şi chipuri în umbră, evocări spuse şi nespuse, aşteptări în pârg ale opiniilor cititorilor. Legătura noastră cu bunicii şi străbunicii se întăreşte o dată cu înţelegerea vieţii simple, pe care au trăit-o, iar imaginea acestor imobile care au făcut parte din trecutul Dorohoiului, pot fi amintite, cunoscute şi retrăite, de un segment mai mare de locuitori ai Dorohoiului - dar şi de către cei aflaţi peste hotare -, prin intermediul redacţiei Dorohoi News.

Fiecare oraş are o istorie. Noi toţi, cei care ne-am născut, am copilărit, am muncit sau participăm astăzi la devenirea celui de-al doilea municipiu al judeţului, locuim în acest oraş - incluzând aici şi pe acei cărora destinul le-a purtat paşii pe alte meleaguri ale lumii, dar şi pe cei care au plecat dintre noi -, suntem personajele care contribuim la scrierea istoriei de mâine, cu datoria civică de a o păstra, de a o transmite, dar, mai ales, de a contempla fărâmele de nostalgie, ale celor care şi-au legat existenţa de aceste locuri.

Dorohoienii îşi vor aminti acest „colţ” de oraş, aşa cum arăta în anii ’80. De la intersecţia cu strada George Enescu, coborând, astăzi, spre Supermarketul Lidl, paşii ne poartă imaginar spre magazinele sau prăvăliile dealtădată, cu atracţia şi forfota lor: pe colţ, înainte, era o librărie apoi, coborând, întâlneai o prăvălie a unui evreu care făcea şepci şi căciuli - Cojocaru, mai jos de acesta era o cojocărie tot a unui evreu, continuând cu un magazin de chimicale - gestionare Eugenia Azoiţei şi Olga Niculescu, iar, apoi, imobile de locuit, urmând tutungeria şi loto - gestionar Paul Leibovici, evreu. Tot în această zonă,  a mai fost şi o ceasornicărie a lui Morgenstein, evreu, iar pe colţ, la capătul străzii, Cafe-Barul CINCIN, apărut imediat după revoluţie.

Aşteptând opiniile dumneavoastră, solicitam şi cu acest prilej, cititorilor care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric a oraşului, să le expedieze pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)