Incident violent la înmormântarea tatălui Andreei Marin! Fratele „Zânei” a sărit la bătaie!

5 mar. 2016, Monden
Incident violent la înmormântarea tatălui Andreei Marin! Fratele „Zânei” a sărit la bătaie!

Incident şocant la înmormântarea lui Dan Marin, tatăl Andreei Marin. Răpus de durere, fratele vitreg al Andreei Marin a răbufnit.

Tânărul a luat la bătaie un jurnalist care se afla în afara cimitirului, pe spaţiul public. Deranjat de prezenţa acestuia, băiatul lui Dan Marin a sărit cu pumnii pe jurnalistul care încerca să filmeze de la distanţă câteva cadre.

Jurnalistul a fost pur şi simplu trântit la pământ, iar fratele vedetei a început să-i împartă pumni şi picioare. Norocul operatorului a fost că doi agenţi de pază au intervenit imediat, iar agresorul a fost imobilizat.

La scurt timp după incident, fratele Andreei Marin s-a întors la înmormântarea tatălui său.

La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, iar jurnalistul a mers să depună plângere pentru lovire.

Mama agresorului a încercat să-i ia apărarea şi a explicat ieşirea ca fiind o urmare după decesul tatălui. Se pare că tânărul frate al Andreei Marin ar fi suferit o depresie. Sursa: libertatea.ro

Sursa: DorohoiNews.ro