Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

octavian strunila

A lucrat ani întregi ca actor, a făcut chiar și stand-up, dar acum e regizor și producător. Octavian Strunilă a făcut primele declarații pentru paginademedia.ro despre întâiul său film, cel pe care l-a turnat în pandemie. De o mulțime de probleme s-a lovit la filmări, însă toate au trecut, iar în curând pelicula va debuta pe ecrane.

„Este vorba despre cele trei vieţi pe care le are orice om, o viaţă publică, una privată şi alta secretă. Se pare că nu e chiar foarte bine să intrăm în viaţa secretă pentru că lucrurile se complică foarte mult. Întrebare e: cât de mult intrăm în viaţa partenerului nostru şi dacă merită să facem asta?”, sunt primele declarații pe care le face Octavian Strunilă despre filmul său „Complet Necunoscuți”. Printre actorii care s-au alăturat distribuției se numără Leonid Doni (Robi din Las Fierbinţi), Anca Dumitra (Gianina din Las Fierbinţi) şi Ada Galeş. Întrebat care e povestea filmului, Octavian Strunilă a dezvăluit: „Este o petrecere, nişte oameni care se cunosc din copilărie şi la un moment dat cineva zice: „Hai să jucăm un joc!”. Ce joc? Scoatem telefoanele pe masă şi tot ce primim în seara asta: apeluri, mail-uri, WhatsApp, citim cu voce tare şi vorbim prin speaker. Şi de aici haosul”.

În același interviu pentru paginademedia.ro, Octavian Strunilă a precizat cât de greu i-a fost să filmeze pelicula în pandemie. Actorii, membrii echipei făceau zilnic teste, se asigurau că nu sunt infectați cu coronavirus. „E un film făcut în pandemie, un film care s-a născut din nevoia mea de a face. Am găsit acest film care se preta pentru a fi filmat în pandemie. Şapte oameni la o masă într-o casă. Şi de aici mi s-a părut foarte uşor, dar s-a părut a fi foarte greu”, a explicat actorul, care a mărturisit că actorul Alex Botăgean a ieșit pozitiv și a trebuit să fie înlocuit.

Strunilă a găsit în toiul nopții soluția, iar Alexandru Conovaru s-a alăturat acestui proiect. „Alex a făcut o treabă foarte bună. Aveam încredere în el pentru că îl cunoşteam şi ştiam că face treaba asta”, îşi aduce aminte Octavian Strunilă. „În fiecare noapte mă culcam cu gândul că a doua zi cineva putea să facă COVID. Am filmat 12 zile continuu. Dacă se îmbolnăvea un actor, atunci totul se oprea. Am stat cu testele la uşă. O să vedeţi la making-of cum actorii fac testul, ies afară şi apoi intră din nou să filmeze fără mască. Aşa am stat 11 zile pentru că a 12-a zi am filmat în exterior”, mai povestește actorul. Sursa: libertatea.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

octavian strunila
DorohoiNews.ro, 23-07-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro