Mihai Trăistariu internat în Viena, la acelaşi spital unde a fost tratată Teo

10 oct. 2012, Monden
Mihai Trăistariu internat în Viena, la acelaşi spital unde a fost tratată Teo

Problemele medicale nu iau sfârşit pentru celebrul cantăreţ român, acesta apeland la medicii care au operat-o şi pe Teo Trandafir. Zilele acestea Mihai se află la Viena pentru un control de rutină.

De curând, Mihai Trăistariu a ajuns însă la Viena, unde a fost programat la celebra clinica AkH pentru un control de rutină.

Pentru că a fost nemulţumit de doctorii din România, artistul a preferat să plătească peste 1.000 de euro pentru analize interpretate de profesionişti.

"Am făcut analize de sânge, control la gât, RMN şi altele. Mi-au ieşit toate foarte bine. Dacă în ţară medicii tot timpul îmi găseau bacterii, de această dată nu mi-a mai ieşit nimic de acest gen. Oricum, analizele în România ies aiurea şi nu sunt adevărate. Am vrut să merg la specialişti care nu dau greş. În proporţie de 99%, sunt perfect sănătos. Mi-au spus că am probleme la fiere din cauza alimentaţiei, însă nu este foarte grav. Trebuie doar să am grijă mai mare la ce mănânc"
, a explicat cântăreţul pentru Ring. Sursa: cancan.ro

Sursa: DorohoiNews.ro