Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mircea Radu

El are 45 de ani, ea 25 şI în ciuda tuturor piedicilor, Mircea Radu şi iubita lui, Raluca Olaru, se vor căsători civil peste câteva săptămâni. Potrivit surselor, evenimentul va avea loc la sute de kilometri distanţă de Capitală, în localitatea Ștefănești din judeţul Botoşani, oraşul în care locuiesc părinţii Ralucăi, acesta fiind una dintre doleanţele lor.

Gata cu viaţa şi traiul de burlac! Mircea Radu şi-a găsit perechea şi se însoară cu acte, verighetă, aşeazându-se la casa lui. Cea care i-a "pus capac" şi l-a convins pe prezentatorul de la TVR să renunţe la celibat şI să încerce viaţa de familist este Raluca Olaru, o botoşăneancă neaoşă, care are jumătate din vârsta sa. Cei doi se iubesc discret de ceva vreme, ieşind rar împreună la evenimentele mondene. Au însă altfel de activităţi comune, cum ar fi mersul la cimitir, la mormântul părinţiilor lui Mircea, ipostază în care au fost fotografiaţi recent de către paparazzii revistei Spy. Şi pentru că relaţia lor a devenit una serioasă, prezentatorul şi-a luat inima în dinţi şi-a cerut iubita de soţie. Ulterior, ei au fost la Botoşani, la părinţii fetei, ca să primească acordul şi binecuvântarea acestora. Vizita a avut loc în urmă cu două weekenduri şI, din informaţiile noastre, în primă fază, se părea că tatăl fetei, fost profesor şă director al şcolii din localitatea Ştefăneşti, a fost împotriva acestei căsnicii. "La început, nu prea l-au vrut, cred că din cauza diferenţei de vârstă. A doua oară însă când a mers în Ştefăneşti, în judeţul Botoşani, oraşul natal al fetei, Mircea Radu a făcut ceva şI i-a convins că va fi un ginere bun pentru că dintr-o dată nimeni nu s-a mai plâns. Şi-a plimbat şi viitoarea soacră cu Jeep-ul prin localitate. Mai mult, ca să le facă pe plac părinţilor fetei şi poate pentru a avea intimitate, s-au hotărât să facă cununia civilă în Ştefăneşti, urmând ca păriţii fetei să se ocupe de depunerea actelor şi restul pregătirilor", ne-a declarat sursa noastră. Cununia urmează să aibă loc peste câteva săptămâni, ceremonia fiind una restrânsă. Sursa: ziare.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mircea Radu
DorohoiNews.ro, 16-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.10.2012 la 16:29

breeeee esti dii la moldova ..bre ci ghine.

16.10.2012 la 12:16

Sa nu uitam ca Stefanestiul ni l-a dat pe marele pictor Stefan Luchian ... vreau sa cred ca nu sunt putini cei care stiu acest lucru.

16.10.2012 la 08:44

Iubiți-vă mult!

16.10.2012 la 08:18

si uite-asa,iese si stefanestiul din anonimat...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro