Omul de afaceri a divorţat de mama copiilor săi, acum o lună, însă la petrecerea de duminică se pare că lucrurile au luat o nouă întorsătură.
Chiar în momentul în care Adriana a declarat că este foarte fericită într-o nouă relaţie, după ce a spus cum Silviu nu a căutat-o şi nu a venit să-şi vadă copilaşii, iată că Prigoană aruncă bomba.
„E foarte nasol ce se întâmplă. E sfâşietor. Ţi se rupe carnea pe tine. Nopţi întregi meditez unde am greşit. Nu există zi cu lumină sau noapte cu lumină fără Adriana. Vreau să se întoarcă acasă cu cei mici", i-a spus afaceristul lui Măruţă.
Când moderatorul de la Happy Hour l-a întrebat dacă o mai iubeşte, Silviu a răspuns: "Cum adică? Credeţi că dacă s-a pronunţat un divorţ dispare iubirea? Ea este femeia care m-a făcut fericit timp de 10 ani, este mama copiilor mei şi o iubesc în continuare! Eu nu m-am certat cu ea. Eu am rămas acasă şi ea a plecat. Ea poate să se întoarcă oricând. Eu cred că a făcut intenţionat să mă doară şi m-a durut! Regret tot ce s-a întâmplat".
Rugat să-i transmită un mesaj celei care i-a fost soţie, Prigoană a mărturisit: „Să fie fericită şi să aibă grijă de ea! Să vină acasă cu copiii! O iubesc ca un nebun". Sursa: cancan.ro
Silviu Prigoană cu ochii în lacrimi: „Te iubesc ca un nebun! Vino acasă cu copiii!”
Sursa: DorohoiNews.ro
















