Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bahmuţeanca

La scurt timp după al patrulea divorţ, Bahmuţeanu şi Prigoană îşi negociază împăcarea. Povestea de dragoste dintre Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) şi Silviu Prigoană (50 de ani) se apropie de episodul celei de-a cincea împăcări.

În culisele acestei „telenovele" se duc negocieri aprinse. Afaceristul încearcă să o recucerească, asigurând-o de iubirea lui, dar nici ea nu se lasă mai prejos. Ca să-i arate că mai are sentimente pentru el, aseară i-a dat papucii noului iubit, Mihai (33 de ani).

După ce a recunoscut public că îi simte lipsa fostei sale soţii şi că încă o iubeşte, toată lumea se aştepta ca, de-a doua zi, Adriana Bahmuţeanu să revină cu bagaje cu tot în vila milionarului. Nu s-a întâmplat, însă, aşa. După patru divorţuri, vedeta tv nu mai are încredere totală în bărbatul alături de care a stat zece ani.

„Că vine unul şi spune că mă iubeşte nu mă încălzeşte. Faptele lui dovedesc contrariul. Dacă ne-ai lăsat pe stradă, iar tu ai şapte case în Bucureşti, asta nu înseamnă iubire. Trebuie să ne demonstreze că ne iubeşte, iar el ştie cel mai bine cum s-o facă",
a spus pentru Click!, Adriana Bahmuţeanu.

După ce luni Prigoană a fost în vizită la Bahmu acasă, marţi seară, şi Adriana s-a dus în vizită la fostul soţ şi a stat cu el vreo două ore. Despre acea întâlnire de taină, vedeta de la Antena 2 nu vrea să ofere prea multe detalii. Ea nu a spus cu exactitate nici ce aşteptări are de la fostul soţ.

„Am vorbit despre viitorul copiilor. Mi-a făcut promisiuni, pe care aştept să le şi onoreze. Aici mă refer inclusiv la modul de a învăţa să fie părinte", a mai spus fosta doamnă Prigoană. Totuşi, ca să demonstreze că şi ea mai are sentimente pentru Prigoană, Adriana i-a dat aseară papucii noului iubit, Mihai, cu care se cuplase în noaptea de Revelion.

După ce a plecat din sediul Antena, unde lucrează, Bahmu şi-a sunat iubitul, i-a dat întâlnire la salonul de coafură al unei prietene şi acolo i-a spus „Adio!". „Despărţirea lor s-a produs firesc. Nu s-au certat. La ce declaraţii a făcut Prigoană în ultimele zile, spunând că o iubeşte pe Adriana, Mihai se aştepta la acest deznodământ", a mărturisit un amic al Adrianei. Mihai, bărbatul cu care avea o relaţie de doar două luni, se mutase deja acasă la Adriana, aşa că aseară, după ce aceasta i-a dat papucii a fost nevoit să se ducă la ea şi să-şi ia bagajele.

Şi mama vedetei a rămas şocată de decizia fiicei sale, dar a spus că nu va interveni. „Sunt oameni maturi, pot lua decizii singuri. Eu nu mă amestec între ei. S-a spus că din cauza mea s-au despărţit Adriana şi Prigoană, dar eu i-am ajutat", a declarat mama lui bahmu.

După ce s-au despărţit, Adriana i-a reproşat public fostului ei soţ faptul că nu are grijă de cei doi copii ai lor, Maximus şi Eduard, la fel cum are de Honorius şi de Silvius, fiii săi cei mari. În acest context, s-ar părea că una dintre condiţiile pe care vedeta i le-ar fi pus acum lui Prigoană în vederea împăcării este aceea de a le asigura celor mici stabilitate financiară pe viitor.

Şi-a făcut un nou iubit la Revelion
În noaptea de Revelion, Adriana Bahmuţeanu a petrecut la un restaurant din Capitală. Aici l-a cunoscut pe Mihai, un tânăr afacerist în vârstă de 33 de ani, invitat la petrecere de o prietenă de-a Adrianei. Dacă în noaptea dintre ani, cei doi s-au purtat ca simpli amici, după o scurtă perioadă de tatonări, au devenit iubiţi.

Proaspăta relaţie cu Mihai, care are afaceri în domeniul IT, a făcut-o pe vedetă să spună că se simte o femeie fericită. Adriana şi Mihai s-au mutat împreună în casa din centrul Capitalei în care vedeta stă cu chirie alături de cei doi copii pe care îi are cu Prigoană, Maximus (5 ani) şi Eduard (2 ani). Sursa: click.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bahmuţeanca
DorohoiNews.ro, 22-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

22.02.2013 la 17:22

oare dece nu se publica pretul care adriana la incasat dela mihai pentru servicile prestate nu e o femeie grea ci din contra e o FEMEIE USOARA prigoana trebuia sa puna piciorul in prag la pus dar nu pe cel bun ci pe celalat

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro