Finaliştii Eurovision, promovaţi ca în campania electorală

5 mar. 2013, Monden
Finaliştii Eurovision, promovaţi ca în campania electorală

Au mai rămas câteva zile până la finala românească a Eurovision, iar unii participanţi au parte de o promovare mai specială, având în spate trusturi de presă.

Şeful delegaţiei naţionale Eurovision susţine că nu are cum să pună capăt acestei situaţii. „Nu-i pot opri să se promoveze, fiecare o face cum poate. Ca organizatori, avem datoria să-i promovăm în mod egal. Nu depinde de noi dacă Gâdea îl susţine pe Cezar sau Badea îl promovează pe Robert Turcescu, realizatorii TV pot susţine pe cine vor. Să nu uităm însă că juriul şi publicul vor decide în urma prestaţiei artiştilor. Sigur că nu e fairplay, dar la fel se procedează şi în alte ţări, la fel ca în campania electorală”, a declarat, pentru „ring”, Dan Manoliu.

9 martie e data la care va avea loc Finala Naţională Eurovision. Cei 12 concurenţi se vor lupta pentru a reprezenta România la Malmo, Suedia. Sursa: realitatea.net

Sursa: DorohoiNews.ro