Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

catalin_botezatu

Cătălin Botezatu a vorbit, în premieră, pentru CANCAN.ro, despre Iolanda, mama "fiului" său, Andrei Iordache, pe care a revăzut-o săptămâna trecută, după ani întregi. Deşi designerul se afişează des în compania lui Andrei, pe mama lui n-o mai văzuse de mult timp şi iată că inevitabilul s-a produs joi seara, la o prezentare de modă a unei firme de haine de lux pentru bărbaţi.

Andrei, care a făcut parte din prezentare, a venit însoţit de iubita lui, Mădălina, finalistă la "Next Top Model", dar şi de mama lui, aflată în premieră la un eveniment public.

„Întâlnirea mea cu Iolanda a fost o surpriză totală pusă la cale de Mădălina. După prezentare, am ieşit să beau şi să mănânc ceva. Am avut un şoc când am dat cu ochii de ea. Mi-a stat mâncarea în gât când am văzut-o! Am mers ţintă la ea, moment în care Andrei şi Mădălina s-au retras şi ne-au lăsat să depănăm amintiri. Nu o mai văzusem pe Iolanda de ani, iar întâlnirea a fost emoţionantă. A fost pentru prima oară când Iolanda a ieşit la un eveniment monden şi tot pentru prima oară când l-a văzut pe Andrei într-o prezentare de modă. Mi-a spus că, în momentul în care l-a zărit pe podium, a avut senzaţia că mă vede pe mine acum 20 de ani. Am vorbit foarte mult despre Andrei şi mi-a mărturisit cât de mult se bucură că a ajuns să fie pe lângă mine. S-a rugat pentru asta şi s-a rugat să-mi semene"
, a dezvăluit în exclusivitate Bote. Sursa: cancan.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

catalin_botezatu
DorohoiNews.ro, 30-03-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

31.03.2012 la 18:56

Ma miram daca sunea ceva de bine,dar e caracteristic lui ...sa uite de unde a plecat.Vorba aceea:"A fi OM e lucru mare a fi domn nu-i de mirare"

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

In Memoriam - Aurelia Puscasu

In Memoriam - Aurelia Puscasu
Sunt oameni a căror simpla prezenta aduce lumina. Oameni care te fac sa te simți înțeles, sprijinit ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro