Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

banica

Bănică, n-ai fost băiat "cuminte"? Se pare că nu! Click! a aflat, în exclusivitate, că soţul Andreei Marin a avut ceva treabă la sfârşitul anului trecut la laboratoarele de analize. Motivul? A solicitat mai multe teste pentru depistarea unor boli cu transmitere sexuală. Totul s-a întâmplat la nici două luni după întâlnirile secrete pe care le-a avut cu cântăreaţa Lavinia Pârva.

O suspiciune supărătoare l-a trimis pe Ştefan Bănică junior la analize, la sfârşitul lui noiembrie 2011.

Reporterii Click! au aflat că soţul "Zânei" a solicitat, la o clinică privată cunoscută din Bucureşti, un set de cinci analize pentru o afecţiune care, în majoritatea cazurilor, este provocată de o boală venerică.

Adică, luată prin contact sexual de la un partener bolnav. Bănică a cerut la analize, printre altele, cultură secreţie uretrală, identificare fungi şi teste pentru depistarea chlamydia. Pentru tot setul de analize a plătit peste 200 de lei, conform buletinului de solicitare.

Conform specialiştilor, un astfel de set de analize se solicită pentru depistarea uretritei, provocată, în general, de o boală venerică. Trebuie spus că uretrita este cel mai frecvent sindrom al bolilor cu transmitere sexuală, întâlnit la bărbaţi, iar rezervorul de infecţie pentru majoritatea uretritelor îl constituie femeia contaminată.

Important de ştiut e faptul că o treime din cazuri se datorează infecţiei cu Chlamidia trachomatis.

De altfel, prima pe lista analizelor cerute de Bănică este "Antigen Chlamydia". Aceasta este o bacterie care trăieşte doar în interiorul celulelor şi este greu de depistat, deoarece, adesea, nu are simptome.

Chlamydia se transmite prin contactul direct cu mucoasele sau lichidele infecţioase, prin contact sexual. O altă investigaţie solicitată de vedetă este "Cultură secreţie uretrală", care se face pentru depistarea gonoreei, o altă infecţie cu transmitere sexuală.

Să fie acesta unul dintre motivele declaraţiilor ciudate ale Andreei Marin din ultima vreme? Mai ales că povestea cu analizele pentru depistarea unor boli "ruşinoase" a venit la nici două luni după întâlnirea pe care Bănică jr. a avut-o cu Lavinia Pârva, când "Zâna" era plecată din ţară.

Să i se fi umplut Andreei paharul? În urmă cu o săptămână, vedeta declara, într-un interviu, că un eventual divorţ nu ar fi un capăt de ţară.

Ştefan şi Lavinia, întâlnire de 3 ore

La începutul lui octombrie 2011, Click! v-a prezentat în exclusivitate detalii despre întâlnirea secretă dintre Ştefan Bănică jr. şi Lavinia Pârva.

Septembrie 2011- Ştefan Bănică jr. și Lavinia Pârva au fost surprinși de Click! intrând în același bloc, unde cântăreţul are un apartament

Cei doi au intrat în blocul unde Ştefan are un apartament şi au rămas acolo aproape trei ore. Prima a ieşit cântăreaţa, care, atunci s-a văzut fotografiată, a trimis un sms disperat „Nu ieşi!".

Cel care s-a conformat a fost Bănică. A ieşit după două ore, împreună cu câţiva prieteni pe care i-a chemat în grabă la apartament. La vremea respectivă, Andreea Marin s-a mulţumit să ne declare: „Nu reuşiţi să ne despărţiţi".

Conf. dr. Vasile Benea: «Analizele se solicită pentru uretrită, dată de o boală venerică»

Click! a întrebat un specialist dermato-venerolog pentru ce se solicită astfel de analize medicale. Fără să ştie cui aparţine cererea pentru investigaţii, conf. dr. Vasile Benea, de la Spitalul de Dermato-Venerologie "Scarlat Longhin", ne-a declarat: "Acest set de analize se solicită în cazul unui pacient care este suspectat că suferă de uretrită. Afecţiunea este o infecţie a uretrei, canalul care face legătura între vezica urinară şi exterior şi foloseşte la eliminarea urinei, şi se manifestă prin scurgeri ale uretrei, mâncărimi, senzaţia de înţepătură şi de arsură. Uretrita este provocată, în majoritatea cazurilor, de o boală venerică, dar poate fi provocată şi de o răceală. Boala se tratează cu antibiotice şi antifungice", ne-a explicat medicul.

O altă investigaţie solicitată de vedetă este "Cultură secreţie uretrală", care se face pentru depistarea gonoreei, o altă infecţie cu transmitere sexuală şi un factor de risc major pentru infecţia HIV.

Simptomele acestei boli sunt: secreţii abundente galben-verzui, senzaţii de usturime şi arsuri, mucoasă congestionată, roşie, umflarea uretrei. Aceste simptome pot dispărea după opt săptămâni, dar dispariţia nu marchează sfârşitul bolii, ci cronicizarea ei.

O altă investigaţie de pe lista lui Bănică este "Cultură şi identificare fungi", adică pentru depistarea ciupercilor, cum ar fi, de pildă, Candida. Sursa: click.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

banica
DorohoiNews.ro, 07-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro