Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

batuta

Florina Dăscălescu, cunoscută sub numele de Flow Reena, o cântăreaţă din Iaşi, a fost tâlhărită în săptămâna trecută, în plină stradă. Tânăra de 24 de ani a ajuns la spital în stare gravă.

O tânără cântăreaţă din Iaşi a ajuns la spital cu o dublă fractură de man­dibulă după ce ar fi fost lovită violent, în plină stradă, de persoane necunoscute. Florina Gabriela Dăscălescu are de 24 de ani şi este cunoscută sub numele de Flow Reena. Tânăra a fost ex­ternată din spital sâmbătă după ce, susţine ea, a avut nevoie de trei zile de spitalizare. Artista a povestit prin intermediul unei postări pe Facebook cum a fost agresată.

„Azi am ajuns acasă după 3 zile de spitalizare şi arăt cât de cât mai bine. Trăiesc un coşmar! Aveţi grijă pe unde mergeţi seara, mergeţi însoţiţi. Miercuri pe la 18.15 mă duceam spre farmacie, în podu ros să iau nişte pastile. Când m-am întors pe Aleea Decebal, era beznă totală. Probabil greşeala mea a fost că am ţinut portofelul şi pastilele sub braţ la vedere. Dintr-o dată pe alee mi-am pierdut conştienţa. Efectiv nu ştiu ce s-a întâmplat după, ori cineva mi-a dat cu pumnul pe la spate în partea dreapta în zona urechii şi a mandibulei şi apoi am căzut de am făcut o fractură în partea stângă la cap. M-a trezit cineva, nu ştiam ce s-a întâmplat, eram speriată şi plină de sânge cu pastilele sub braţ şi mâinile în buzunar la geacă exact cum eram înainte, dar fără portofel. Eu am crezut că am avut o pierdere de conştienţă şi am căzut, însă doctorii şi toată lumea spun că e posibil să fi fost lovită, asta pentru că nu ai cum să ai două fracturi de mandibulă în partea dreaptă şi julită lângă ureche, plus cercel rupt şi fractură la cap în partea stângă. Nu ai cum, în cădere, să te loveşti aşa tare. Eu sunt şocată de-a dreptul, mai ales că analizele au ieşit bine. Nu pot vorbi şase săptămâni, mănânc cu paiul, astfel mi-am anulat toate evenimentele din luna decembrie. Atenţie mare dragilor pe unde mergeţi, ce faceţi, pentru că se întâmplă atâtea", a scris tânăra pe Facebook.

„Urmează să merg la Medicină Legală (pentru certificat medico-legal n.r.) după care am să fac o plângere la Poliţia Municipiului. Acum sunt sigură că am fost lovită, am înţeles că sunt foarte mulţi în zona aceea care fac astfel de tâlhării", a declarat, pentru „Ziarul de Iaşi", Florina Dăscălescu. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

batutaFlorina D
DorohoiNews.ro, 02-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.12.2014 la 12:41

Se vede ca politia isi face treaba de lumea este batuta pe strazi

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro