Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gabriel Cotabita

Aflat de aproape trei săptămâni în comă, după ce a fost găsit prăbuşit în sala de fitness a unui hotel, Gabriel Cotabiţă se zbate să trăiască. Medicii de la Spitalul Floreasca au anunţat că artistul are un scor Glasgow 8. Iată ce înseamnă acest lucru şi ce şanse de recuperare sunt.

După ce au fost vehiculate veşti dintre cele mai contradictorii cu privire la starea artistului, medicii care îl îngrijesc au dat un comunicat în care au precizat că Gabriel Cotabiţă are un scor Glasgow 8 şi că reuşeşte să respire şi fără ajutorul aparatelor, însă doar intervale scurte de timp. Scorul Glasgow (GSC) se calculează prin evaluarea reacţiilor oculare, verbale şi motorii ale pacientului traumatizat şi prin însumarea punctelor. Valoarea normală a GSC este 15, sub 8 înseamnă comă, iar mai puţin de 3 este areactivitatescrie realitatea.net.

"Până la funcţii complexe este o cale lungă"

"GSC este o scară clinică de evaluare sumară a activităţii cerebrale, o metodă standardizată de evaluare a afectării neurologice la pacientul comatos şi la pacientul cu politraumatisme. O valoare de 8 înseamnă comă de gradul I, dar arată că pacientul mai are activitate cerebrală, ceea ce este foarte bine, adică poate respira spontan, reacţionează la durere etc. Însă de la această activitate, la nivel minim, elementar şi până la funcţii cerebrale complexe este cale lungă", a declarat conf. dr. Tudor Ciuhodaru, specialist în medicină de urgenţă la Spitalul "Sf. Ioan" din Iaşi, pentru ziarulring.ro.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gabriel Cotabita
DorohoiNews.ro, 27-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Vând teren extravilan

Vând teren extravilan
Vând teren situat în zona Dealul Mare, foarte aproape de Dorohoi, ideal pentru casă, livadă ...

Dumnezeu să o odihnească în lumina veșniciei!

Dumnezeu să o odihnească în lumina veșniciei!
Colectivul Școlii Gimnaziale Nr.1 Corlăteni regretă trecerea la cele veșnice a doamnei profesor Elena ...

Vând Toyota Yaris automată

Vând Toyota Yaris automată
Vând Toyota Yaris, cutie automată...amănunte în anunțul precedent. Preț: 4600 euro, negociabil. ...

Vând Logan 2020

Vând Logan 2020
Vand Logan II cu GPL 2020 telefon 0755615866

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
VAND apartament cu 2 camere str. GRIGORE GHICA nr. 40 ( față în față cu intrare la bisericuța ...

Vând Totota Yaris AUTOMATĂ

Vând Totota Yaris AUTOMATĂ
Vând Toyota Yaris, cutie automată, fabricată în 2010, benzină, 1329 cm cubi, 99 CP, euro ...

Rămas bun domnule Remus Tarînt!

Rămas bun domnule Remus Tarînt!
Miercuri, 23.07.2025 colectivul Restaurantului Splendid cat si cei dragi l-au condus pe ultimul sau drum ...

Labrador găsit în zona Dealu Mare

Labrador găsit în zona Dealu Mare
Cățelușă rasa labrador găsită în zona Dealu Mare. Se caută proprietarul. Informații la ...

Vând garaj cu beci

Vând garaj cu beci
Vând pe strada Slt. Sorin Dumitraș, garaj cu suprafața utilă de 24 mp. Beciul are pereți din ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro