Lansare pe piața muzicală din România a unei tinere din Dorohoi

2 aug. 2015, Monden
Lansare pe piața muzicală din România a unei tinere din Dorohoi

O altă tânără din Dorohoi a demonstrat că prin muncă și dăruire îți poți atinge idealul. Este vorba despre Adriana Chițac, fostă membră a grupului Voces și actuală solistă Formației Sincron din Dorohoi, care urmează să lanseze o piesă.

Proiectul îl realizează împreună cu băieții de la TommoProduction, cei ce au lansat-o pe Nicole Cherry cu piesa „Memories”. În clip va apărea alături de Andrei Ionut Bordianu, artist și el, fost concurent la X Factor și va prezenta prin versuri, muzică și imagini o poveste de dragoste sinceră.

„Sunt foarte fericită că am reușit să am un proiect al meu, o piesă a mea. Acesta este un pas mare pentru mine, având în vedere că nu plec tocmai dintr-un oraș atât de cunoscut și trebuie să lupți mai mult ca să audă lumea de tine. Anul acesta voi primi cel mai frumos cadou din viața mea pentru că această piesă va fi lansată chiar de ziua mea. Sper ca lumea să aprecieze munca mea și să le placă pentru că cel mai mult mă bucură să fac oamenii fericiți prin muzica pe care o cânt.” a declarat pentru Dorohoi News, Adriana Chițac.

Producție video, regie și montaj a cllipului: MISHA Studio. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (2)