Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

petru_mircea__fostul_sot_al_madalinei_manole

Pentru prima oară de la tragica dispariţie a Mădălinei Manole, de la a cărei moarte se vor împlini, în 14 iulie, doi ani, Petru Mircea, fostul soţ al “Fetei cu părul de foc”, a acceptat să deschidă uşa locuinţei din Otopeni ziariştilor Libertăţii. Casă care a fost martora iubirii lor, dar şi a sinuciderii artistei, iar astăzi e “cuibul” în care creşte băieţelul celor doi, Petru junior, aproape ajuns la vârsta de 3 ani, pe care îi va împlini luna viitoare.

De aici, din acest “acasă” pe care încearcă să-l menţină cald şi în siguranţă pentru copilul său, Petru Mircea îşi continuă şi lupta juridică, dar şi psihologică, pe care o are de dat, chiar şi acum, cu părinţii Mădălinei. Magdei, cum îi spunea familia. “N-am să permit ca ei să îi facă rău copilului meu, aşa cum au făcut cu mine”, spune Petru, care strânge între timp toate materialele, înregistrările audio-video sau declaraţiile pe care părinţii Mădălinei le- au făcut împotriva lui în aceşti aproape doi ani.

Face totul pentru protecţia copilului
“Cândva, poate că voi spune tot adevărul despre ei, despre tot ce s-a întâmplat. Poate voi face un film documentar, poate voi scrie o carte”, adaugă el. “Eu nu ştiu cum a putut o judecătoare să mă priveze două zile pe lună de prezenţa fiului meu (n.r. - Judecătoria Buftea a acordat bunicilor din partea Mădălinei dreptul de a-l lua pe Petru jr două zile pe lună). Cine plăteşte, cine e responsabil dacă în perioada asta i se întâmplă ceva? Ei spun că nu respect decizia instanţei. Cum pot eu să-mi las copilul pe mâna unor oameni care de doi ani încoace doar mă ameninţă, mă înjură, mă denigrează şi mă blesteamă? Pe mine, tatăl nepotului lor. Ei singuri şi-au refuzat dreptul ăsta, purtându- se aşa, altfel ne-am fi putut înţelege omeneşte. Dar unor astfel de oameni eu nu le pot da copilul! Nici măcar două zile pe lună! Şi o să fac tot ce-mi stă în putinţă să-mi protejez fiul, ca să nu fie traumatizat!”, mai spune Petru. Dar din privirea lui, care mângâie imaginea Mădălinei, ce-i zâmbeşte dintr-o fotografie, pare a striga mereu o chinuitoare deznădejde: “Doamne, de ce?”.

Artista s-a sinucis în 2010, de ziua ei

Pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani, Mădălina Manole, una dintre vocile de referinţă ale muzicii româneşti, a fost găsită fără suflare în locuinţa ei. Cercetările au stabilit că artista s-a sinucis înghiţind o cantitate mare dintr-un pesticid foarte toxic, Furadan. Sursa: libertatea.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

petru_mircea__fostul_sot_al_madalinei_manole
DorohoiNews.ro, 08-05-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi: Producătorul de canapele și fotolii își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi: Producătorul de canapele și fotolii își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală

Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală
Spații de închiriat în municipiul Dorohoi, zonă ultra centrală (lângă Blocul Turn ...

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi
Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi. Program 24 cu 48 ore. Oferim ...

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard
Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard, în spatele magazinului Rotaru. Este ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro