Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

asigurare casa

Primarii din România nu mai au niciun motiv să amâne amenzile aplicate celor care încă nu deţin o asigurare împotriva calamităţilor, după ce perioada de graţie prilejuită de campania electorală a luat sfârşit. Bănăţenii şi ardelenii sunt mai harnici şi din acest punct de vedere.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că unde-i lege nu-i tocmeală. Am făcut toate eforturile pentru a populariza nevoia de asigurare, mai ales că agenţii societăţilor de asigurări ne-au vizitat destul de des. Acum vom trece şi la aplicarea amenzilor", anunţă ferm primarul unui orăşel din judeţul Sălaj. Ardealul şi  mai ales Banatul au trecut deja la fapte în ceea ce priveşte aplicarea de amenzi celor care nu deţin încă o asigurare împotriva dezastrelor. Peste 140.000 de Timişoreni au fost chemaţi de autorităţi pentru a face dovada că deţin o asigurare împotriva dezastrelor. Urmează şi alţii. „Am mers pe avertismente în primele câteva luni de la apariţia legii. Acum probabil că vom trece direct la amenzi", afirmă primarul unui oraş din sud-vestul ţării. Campania electorală a fost principalul motiv care i-a determinat pe edili să uite de amenzi. Acum însă nu mai este cazul, motiv pentru care ar trebui să ne întrebăm: oare merită să rişti să plăteşti o amendă de 500 de lei în loc să cumperi o poliţă de 90 de lei? Pentru orice om normal, răspunsul ar trebui să fie nu.

Nori negri la orizont. Statul nu mai dă bani sinistraţilor
Chiar şi pentru cei care acceptă să-şi asume riscul, lipsa unei asigurări de locuinţă îi poate costa. Preţul este unul chiar mai mare pentru că, potrivit legii în vigoare, statul nu mai dă nici măcar un leu persoanelor ale căror locuinţe sunt afectate de inundaţii. Costul real al falsei economii de 20 de euro poate ajunge, deci, la întreaga valoarea a locuinţei.  Aproape 2.000 de locuinţe au fost distruse integral în 2010 şi 2011 din cauza precipitaţiilor abundente şi alte câteva mii au fost avariate semnificativ. Imaginile de coşmar care prezintă sate întregi sub ape ne urmăresc deja de mai bine de doi ani şi, avertizează meteorologii, nu vor înceta să ţină prima pagină a ziarelor nici anul acesta.

Inundaţiile au devenit deja parte integrantă a vieţii noastre şi, tocmai de aceea, trebuie găsite soluţii de „coabitare" fără efecte adverse substanţiale. Consolidarea locuinţelor sau îndiguirea zonelor expuse sunt două dintre soluţii, însă ele ţin mai degrabă de voinţa autorităţilor decât de cea a fiecărui român în parte. Ce putem face pentru a ne proteja locuinţa? Soluţia este una singură şi se numeşte asigurare împotriva dezastrelor. Deţinerea unei poliţe emise de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) este cu atât mai necesară cu cât, potrivit unei legi în vigoare încă din 2011, statul nu va mai da nici un leu de la buget persoanelor afectate de inundaţii.

Poveşti triste

Tanti Anica  are 88 de ani şi trăieşte într-o comună din judeţul Iaşi. Nu prea ştie ce înseamnă o asigurare, însă, precaută, fiica ei a achiziţionat la începutul lui 2011 o poliţă împotriva dezastrelor emisă de PAID. În satul în care trăieşte, an de an cel puţin o locuinţă este distrusă din cauza inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. În septembrie anul trecut a venit şi rândul bordeiului în care trăia şi tanti Anica. A primit 10.000 de euro după nici o lună de la nenorocire. Cu banii aceştia şi-a cumpărat o casă în centrul satului, la doar 50 de metri de fiica sa. Într-o altă parte a României, în judeţul Vâlcea, lovit an de an de inundaţii crunte, familia lui nea Petre nu a avut acelaşi noroc. Băiatul îi spusese să ia o asigurare, însă, încăpăţânat din fire, nea Petre nici nu a vrut să audă. Avea să regrete. În august 2011, fiul şi fiica sa, plecaţi în Italia la muncă, aveau să-l vadă la ştiri cum plânge în faţa a ceea ce era odată casa pentru care muncise toată viaţa. Un nepot l-a luat la el în apartament la Vâlcea, însă nea Petre nu are cum să se obişnuiască cu viaţa de la oraş.

Costă 10 euro pe an pentru casele din chirpici şi 20 de euro pe an pentru locuinţele din materiale moderne.

Despăgubeşte cu 10.000 de euro  proprietarii caselor din chirpici şi cu 20.000 de euro pe ceilalţi.

Acoperă riscurile de inundaţii, cutremur şi alunecări de teren.

Este vândută legal doar de către următoarele companii: Carpatica Asig, Astra Asigurări, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Generali, Grawe, Groupama, Platinum, Uniqa.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

asigurare casa
DorohoiNews.ro, 22-06-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție
Vind teren intravilan în suprafață de 2500 mp cu deschidere de 20 metri la drum asfaltat, ideal ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro