Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

referendum

Cetăţenii României îşi vor putea exercita dreptul de vot, la referendumul pentru demiterea preşedintelui României, indiferent dacă se află sau nu în localitatea de domiciliu, informează Mediafax. Costurile plătite de contribuabili pentru organizarea referendumului se ridică la 95 de milioane de lei.


Astfel, Guvernul a decis ca la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, programat pentru 29 iulie, votul să  înceapă la ora 08.00 şi să fi oprit la ora 20.00, campania electorală urmând să se încheie la 28 iulie, ora 7.00, a anunţat ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre. Potrivit acestuia, campania electorală deja a început odată cu publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de organizare a referendumului. Au dreptul de a participa la vot toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani.

Judecătorii Înaltei Curţi implicaţi în acest proces vor fi aleşi duminică prin tragere la sorţi, iar partidele politice trebuie să îşi desemneze până la 10 iulie reprezentanţii în Biroul Electoral Central şi în celelalte birouri electorale. Pentru dotarea secţiilor de votare, la nivelul localităţilor vor fi utilizate, în mare măsură, materialele folosite şi la alegerile generale locale. Comisia Tehnică Centrală va fi condusă de ministrul Administraţiei şi Internelor.

Posibilitatea ca votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să fie exercitat oriunde în ţară poate genera probleme de fraudă, ca şi în situaţii anterioare, dar Guvernul va dispune "măsuri deosebite" de monitorizare pentru a evita astfel de cazuri, afirmă ministru Paul Dobre."Nu avem în vedere organizarea de secţii speciale şi în linii mari cred că vom avea secţiile în care s-a desfăşurat votul şi la alegerile generale locale, urmează ca prin ordin al prefectului să fie delimitate secţiile de votare, dar cred că vom avea în vedere aceleaşi locaţii. Este adevărat că posibilitatea de a se vota pe întreg teritoriul naţional poate crea anumite probleme cu care ne-am mai confruntat, dar avem în vedere măsuri deosebite de monitorizare prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi ne vom ocupa serios de acest lucru", a spus ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre.

Votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va putea fi exercitat oriunde în ţară, fără să mai existe obligativitatea ca votul să fie exprimat doar într-o anumită circumscripţie electorală.

Întrebat dacă pentru referendum vor fi luate în calcul datele anunţate recent de Institutul Naţional de Statistică, potrivit căruia pe teritoriul României sunt doar circa 19 milioane locuitori, sau datele mai vechi, în care România este prezentată cu 22 milioane locuitori, ministrul a arătat că nu există decât o singură cifră, respectiv cea a cetăţenilor români aflaţi deja pe listele electorale, ca şi la alegerile locale.

Ministrul delegat penmtru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre, a precizat că Guvernul va cheltui o sumă estimată la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă bugetară. Faţă de referendumul similar din 2007, costurile au crescut cu 35 de milioane, acest lucru datorându-se faptului că sunt deschise secţii de vot şi în străinătate, urmând ca unele circumscripţii să fie "redesenate".

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, elimină sintagma "la nivelul ţării" legată de voturile exprimate. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a precizat astfel că a fost eliminată discriminarea prin care cetăţenii români, aflaţi în străinătate, nu puteau vota la referendum şi erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul naţional.

Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale anticipate într-un termen maxim de 90 zile de la data referendumului, dacă populaţia se va pronunţa prin vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a declarat ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Victor Paul Dobre."Dacă prin referendum populaţia decide demiterea preşedintelui, urmează să organizăm în termen de 90 zile alegeri prezidenţiale. Dacă nu, se întâmplă ca în 2007", a spus Dobre.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

referendum
DorohoiNews.ro, 09-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro