Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 24 iulie-6 august, în fiecare regiune a ţării.
PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
MOLDOVA. Începând din 25 iulie vremea va deveni călduroasă, local caniculară în zonele de câmpie şi podiş, cu medii ale temperaturilor maxime de 34…36 grade C până în jurul datei de 30 iulie. Apoi regimul tremic va marca o scădere treptată, spre valori medii de 30 grade C pe 2 august, după care se va menţine relativ constant până la sfârşitul inervalului de prognoză.
Până pe 30 iulie nu se vor semnala precipitaţii, dar în intervalul 31 iulie – 2 august creşte probabilitatea pentru averse la nivel local, asociate şi cu fenomene electrice.
Sursa: DorohoiNews.ro



















