Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Marele premiu pus în joc, duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, a fost câştigat, cele şase numere extrase fiind 33, 37, 31, 25, 28 şi 8, potrivit site-ului Loteriei Române.
Un singur jucător a indicat cele şase numere câştigătoare, valoarea premiului fiind de 20.283.270,27 milioane lei, conform aceleiaşi surse.
La Joker, premiul categoriei I, de peste două milioane de euro, nu a fost câştigat, reportul ajungând astfel la peste 9,2 milioane de lei, se mai precizează pe loto.ro.
Ultimul premiu important câştigat la Loto 6/49, peste 12 milioane de lei, a fost acordat în urma extragerii din 1 aprilie. Premiul de atunci a fost câştigat de un jucător care a depus biletul norocos la o agenţie din Topoloveni, judeţul Argeş. Biletul a fost completat cu o varianta simplă, preţul acestuia fiind de 4,9 lei.
În primele şapte luni ale acestui an, Loteria Română a acordat peste 4,2 milioane de premii, în valoare totală de peste 80,2 milioane de euro. Sursa: adevarul.ro
Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.