Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

stress

Iată că reuşim să ocupăm şi noi, românii, ceva locuri fruntaşe în UE, dar nu la distracţie ci la muncă precum şi la indicii de proastă sănătate şi protecţie socială. Raportul Eurofound, întocmit recent de Fundaţia Europeană pentru îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, arată  faptul că în 2011, cea mai lungă săptămână de lucru din UE, de 41,3 ore în medie, au avut-o angajaţii cu normă întreagă din România.

Săptămâna cea mai lungă de muncă a fost de altfel ca în 2010, în timp ce la zile libere în sărbători legale aceştia s-au clasat pe ultimul loc, iar la zile de concediu plătit au ocupat penultima poziţie la nivel european.

Românii sunt urmaţi de Luxemburg (40,7 ore), Germania (40,6 ore), Estonia şi Marea Britanie (ambele cu 40,5 ore), Austria şi Bulgaria (ambele cu 40,3), Cehia şi Polonia (ambele cu 40,2). La polul opus se situează angajaţii din Finlanda, cu 37,8 ore. Aceştia lucrează cu 3,5 ore pe săptămână, sau cu 4,5 săptămâni pe an, mai puţin decât românii.

Programul de lucru negociat colectiv în UE la nivelul anului precedent a fost, în medie, de 38.1 de ore/săptămână. În cazul statelor membre mai noi, precum România, Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria şi Malta, s-a înregistrat o normă uniformă de 40 de ore pe săptămână. Francezii se menţin pe ultimul loc în UE, cu 35,6 ore, la fel ca în raportul pentru anul 2010.

România se situează pe penultima poziţie în UE la concediul mediu anual plătit, cu 21 de zile. Pe ultima poziţie, cu cate 20 de zile, se afla zece ţări, majoritatea din Europa de Est, respectiv Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Cipru şi Belgia. Germanii, francezii şi danezii au avut anul trecut cele mai lungi concedii, de câte 30 de zile.

Angajaţii din România au avut anul trecut cele mai puţine zile libere de sărbători legale (se exclud sărbătorile libere care cad duminica), numai 6, la egalitate cu Olanda, care în 2010 a avut 5. Restul ţărilor în care angajaţii au un concediu plătit de numai 20 de zile au între 7 şi 12 zile libere de sărbători legale. Spania are cele mai multe zile libere de sărbători legale, 14, urmată de Malta şi Slovacia, câte 12.

La nivelul tuturor statelor membre, bărbaţii continuă să lucreze mai multe ore decât femeile în ceea ce priveşte munca plătită - în medie 2,1 ore pe săptămână mai mult. Media săptămânii de lucru este în UE de 39,7 ore, iar în zona euro de 39,5 ore. Orele lucrate se referă doar la locul de munca principal, excluzând o a doua slujbă sau activităţi part-time.

Ei bine, la aşa statistici te-ai aştepta ca românii să fie îngropaţi în banii pentru munca lor sau cel puţin să aibă salarii îndestulătoare. Însă aceştia nu au nici măcar salarii "decente", de multe ori. Nemaivorbind că tot din aceleaşi motive mare parte a celor care "trag" la muncă din greu nu îşi pot permite nici clipele de destindere ale concediilor, puţini dintre ei permiţându-şi concedii precum ceilalţi europeni, aşa-zişi mai "leneşi".

Pentru mulţi dintre români, concediul rămâne un vis amânat de la an la an, în speranţa unor vremuri mai bune...

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

stress
DorohoiNews.ro, 07-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro