Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

frunza-toamna

Luni pare să fie prima zi cu adevărat de toamnă, mai ales în regiunile din jumătatea de sud-est a teritoriului, dar marţi vremea se ameliorează şi va deveni în general frumoasă. Soarele preia controlul asupra cerului şi doar pe la munte, atât marţi, cât şi miercuri, mai apar câţiva nori ce mai scutură pe arii restrânse ploi slabe. Spre seară in schimb, norii se înmulţesc în regiunile vestice şi nord-vestice, iar noaptea îşi fac apariţia aversele, însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.

Luni, vremea a pregătit un tablou de toamna locuitorilor din regiunile din jumătatea de sud-est a teritoriului. În această parte a ţării, cerul va fi acoperit de nori şi, local, va ploua slab, iar vântul va fi mai nervos. Cu alte cuvinte, trebuie să aveţi în vedere să pregătiţi şi umbrelele, pe lângă ghiozdanele pentru prima zi a noului an şcolar. În celelalte zone, se va vedea şi soarele din când în când, iar ploile vor fi puţine şi neînsemnate cantitativ. Temperatura aerului va avea valori normale pentru această perioadă, cu maxime ce vor pleca de la 20 de grade în dealurile sudice şi vor ajunge la cel mult 27 de grade în vest şi centru.

Marţi, vremea se ameliorează şi va deveni în general frumoasă. Soarele preia controlul asupra cerului şi îndeosebi la munte mai rămân câţiva nori ce vor mai scutura ploi pe arii restrânse. Vântul adie uşor, iar maximele termice se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 28 de grade în vest şi centru.

Miercuri, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în Deltă şi 30 de grade în Lunca Dunării. Soarele ţine agenda zilei şi numai în zona de munte îşi vor face apariţia câţiva nori ce vor lăsa pe arii restrânse ploi de scurtă durată. Spre seară, norii se înmulţesc în regiunile vestice şi nord-vestice, iar noaptea începe să plouă.

Dacă în prima jumătate a lunii, vremea nu a prea dat semne că ne aflăm într-un alt anotimp, cel puţin pe parcursul zilelor, luni putem vorbi de o zi specifică de toamnă în zona de munte. Predominaă norii şi plouă, local, în Carpaţii de Curbură şi pe arii ceva mai restrânse în celelate masive montane. Temperatura aerului va reuşi să ajungă la 19 grade în Munţii Apuseni, la Stâna de Vale, precum şi pe Valea Prahovei, la Predeal, în timp ce la Păltiniş, termometrele vor indica 17 grade, iar pe Vârful Toaca din Munţii Ceahlău vor fi în jur de 13 grade.

Vremea continuă să se răcească la malul mării. Cerul va fi acoperit de o pătură groasă de nori ce vor lăsa ploi slabe, în timp ce vântul se agită. În aer, vor fi cel mult 22-24 de grade, iar apa mării va avea 18-20 de grade, valori destul de modeste. Sursa: rtv.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

frunza-toamna
DorohoiNews.ro, 17-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro