Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

gabi firea

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că a propus, la şedinţa femeilor social-democrate, ca părinţii să beneficieze de o zi liberă de la serviciu odată la trei luni pentru a se putea ocupa de controlul medical al copiilor lor, ideea fiind preluată de la organizaţia de femei a PSD Ilfov.

"Vrem să venim din interior, săptămânal, cu propuneri pentru Guvern (...) Eu m-am gândit la o propunere care ţine de zona de protecţie socială. În Ilfov în februarie va avea loc o acţiune care a venit din partea organizaţiei de femei a PSD să se facă această propunere ca o dată la trei luni să existe o zi liberă pentru unul dintre părinţi care să se ocupe exclusiv de sănătatea copilului sau copiilor pe care îi are în îngrijire"
, a spus Gabriela Firea, sâmbătă, după reuniunea Comitetului Naţional Executiv al Organizaţiei de Femei a PSD. Ea a argumentat necesitatea avansării unei astfel de propuneri arătând că de foarte multe ori copii ajung la medic sau la spital cu probleme foarte grave şi constată că au chiar boli cronice, iar dacă ar fi existat un control medical amănunţit mai actualizat nu s-ar fi ajuns la o astfel de situaţie. "De aceea ne propunem ca unul din părinţi o dată la trei luni să primească un liber de la serviciu pentru a se putea ocupa de îngrijirea copiilor, însemnând analize medicale, radiografii, o discuţie cu un medic psihilog dacă e cazul sau cu un psiholog şcolar. Este o propunere a organizaţiei de femei din Ilfov", a spus Firea. Ea a mai arătat că în şedinţa femeilor PSD s-a discutat despre faptul că femeile din politică au avut destul de mult de pierdut în ultimii ani prin câteva "exemple" care nu au fost "tocmai potrivite" pentru public şi s-a considerat de comun acord ca femeile social-democrate trebuie să fim un exemplu de decenţă, de activitate susţinută, de promovare pe criterii personale şi profesionale şi nu pe subiectivism.

"Femeile trebuie să fie de două ori mai vigilente, de două ori mai elegante, de două ori mai decente decât bărbaţii", a spus Gabriela Firea. O altă propunere avansată în şedinţa femeilor social-democrate i-a aparţinut primarului Craiovei, Olguţa Vasilescu, şi priveşte creşterea siguranţei copiilor pe internet. "A fost preluată ideea mea privind siguranţa copiilor pe internet, pentru că nu am reuşit ă termin acest proiect de lege. Sunt foarte mulţi pedofili care sunt pe internet", a spus Olguţa Vasilescu. La rândul său, preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, a precizat că femeile social-democrate sunt preocupate de situaţia copiilor, a mamelor singure şi vor ca în actualul Legislativ să poată să acorde o atenţie desosebită Legii privind asistenţa maternală şi Legii privind violenţa domestică. Vicepreşedintele PSD Corina Creţu a precizat, la rândul său, că îşi propune ca aspectele privind combaterea violenţei în familie să fie mai bine coordonate la nivel legislativ între UE şi România, acelaşi lucru urmând a fi avut în vedere şi în ceea ce priveşte abandonul şcolar sau problemele legate de piaţa muncii. Deputatul PSD Cătălina Ştefănescu, de altfel cel mai tânâr deputat din actuala legislatură, a arătat că îşi doreşte să existe un parteneriat real între universităţi şi angajatori prin care să li se recunoască practica şi voluntariarul elevilor şi studenţilor, astfel încât la termnarea studiilor aceştia să nu se mai confrunte cu situaţia paradoxală că nu au cum să se angajeze, neavând experienţă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

gabi firea
DorohoiNews.ro, 21-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.01.2013 la 17:13

tanti FIREA ce zici de ideia un liber pe luna pt mers cu copii la nea doctor , lasa vrajeala ...te-ai DILIMANIT si matale tanti...aste sunt legiiii ,,,acestea sunt prostii...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro