Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

becali

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a citit, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, un comunicat al lui Gigi Becali în care anunţă că iese „definitiv şi irevocabil” din viaţa publică.

Totodată, patronul Stelei a cerut ca nici el şi nici familia lui să nu mai fie hăituiţi. Comunicatul scris de Gigi Becali „plângând”, după cum a mărturisit Mihai Stoica, este următorul:

Am ieşit definitiv şi irevocabil din viaţa publică, aşa că vă rog din inimă, pentru cât v-am stat la dispoziţie atâta timp, un minim respect pe care cred că-l merit.
1. Lăsaţi-mi familia în pace, nu o mai pândiţi.

2. Nu mă mai hăituţi pe mine, pentru că nu voi mai da nicio declaraţie.

3. Îi rog din suflet pe realizatorii de emisiuni, pe analiştii politici, pe analiştii sociali, pe politicieni, persoanele publice, să nu mai comenteze despre mine dacă se poate.

4. Am o pedeapsă de executat, pe care vreau să o execut conform codurilor de procedură legală. Probabil cândva voi da o explicaţie, dar o singură dată pentru toată lumea. Sper şi îmi doresc să ajung la concluzia că atâta timp cât am stat cu voi, am stat cu nişte oameni, scris cu majuscule, care înţeleg cuvântul, nu cu alt fel de fiinţe.


Despre echipa Steaua, Stoica a explicat că atât timp cât nu există o motivare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul "Valiza", UEFA nu se poate sesiza în ceea ce priveşte o posibilă excludere a formaţiei roş-albastre din competiţiile europene.

"Cât timp nu există o motivare a instanţei nu cred că UEFA se poate sesiza. Acum nu există o motivare, ci doar o decizie a instanţei. Nu se poate face o comparaţie cu Fenerbahce pentru că în acel caz a fost corupţie dovedită, au fost jucători implicaţi, au fost meciuri trucate",
a spus Stoica.

Oficialul stelist a mai explicat că fapta penală nu s-a extins şi la persoana juridică FC Steaua şi că decizia ÎCCJ îl priveşte doar pe finanţatorul Gigi Becali.

În ultimele zile mai multe persoane din fotbal s-au exprimat în ceea ce priveşte o posibilă decizie a UEFA de excludere a FC Steaua din Liga Campionilor. Directorul administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, că, în opinia sa, Steaua poate fi exclusă din Liga Campionilor de UEFA în urma condamnării definitive a finanţatorului clubului, Gigi Becali, în Dosarul "Valiza".


DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

becali
DorohoiNews.ro, 07-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro