Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Traian Basescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că a demarat procedura declanşării unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari.

"Am demarat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există şansa ca plenul Parlamentului să vină la respect faţă de poporul român. Mai există şansa ca Curtea Constituţională să respingă o lege care nu ţine cont de referendum. Am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională. Voi da posibilitatea românilor să se pronunţe, din nou, dacă doresc Parlament unicameral şi cu 300 de parlamentari", a explicat Băsescu.

Preşedintele a declarat că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una "care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor".


De asemenea, şeful statului a spus că acest decret va fi emis şi în funcţie de ce se întâmplă cu Legea referendumului, "în aşa fel încât acest referendum să beneficieze şi el de avantajul de a fi validat cu 30 la sută".


Principalele declaraţii ale şefului statului conform RTV.NET.

- Parlamentul României poate fi caracterizat ineficient şi desprins de realităţile legislative. Parlamentarii se adună în Plen şi votează 50 de legi, fără să ştie despre ce este vorba

- sunt foarte multe legi care trec fără ca măcar să fie dezbătute, doar în virtutea prevederilor constituţionale

- România funcţionează ca şi când ar avea un Parlament unicameral

- în 2010, am transmis proiectul de revizuire a Constituţiei, care punea în aplicare referendumul din 2009

- în urmă cu o lună, plenul Parlamentului a respins propunerea de revizuire a Constituţiei, mai multi s-a trecut la elaborarea unei noi Constituţii

- atitudinea Parlamentului nu este compatibilă cu statul de drept şi creează un precedent periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei poporului

- atitudinea USL, care respinge punerea in aplicare a referedumului din 2009, nu are nimic comun cu democraţia

- mi-e greu să spun "asta e, nu am ce face, la revedere, popor român". De aceea, marţi, am demarat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat şi mai există şansa ca plenul Parlamentului să vină la respect faţă de poporul român. Mai există şansa ca Curtea Constituţională să respingă o lege care nu ţine cont de referendum. Am declanşat procedura şi voi emite decretul în funcţie de ce se întâmplă în Parlament şi la Curtea Constituţională. Voi da posibilitatea românilor să se pronunţe, din nou, dacă doresc Parlament unicameral şi cu 300 de parlamentari

- este obligaţia mea să nu spun "dragi, români" şi să utilizez toate mijloacele constituţionale pentru a da şanse ca democraţia să învingă voinţa majorităţii parlamentare şi să se aşeze deasupra intereselor politicienilor. Să fie în interesul celor 21 de milioane de români, şi nu în interesul celor 588 de parlamentari

- voi emite decretul şi în funcţie de ce se întâmpla cu Legea referendumului.

- nu am vrut să lansez procedura lansării unui nou referendum în timpul vacanţei parlamentare, ci câtă vreme parlamentarii mai sunt la serviciu. Am înţeles că programul, săptămâna asta, este ca şi Comisia să îşi termine capodopera şi apoi să o înalţe la cer, Plenul. Trebuie să îmi iau măsuri de a încerca să pun în aplicare voinţa românilor

- cu premierul am avut discuţii şi m-a pus la curent cu s-a stabilit între el şi Crin Antonescu. M-a informat care au fost deciziile politice. Nu am mijloace ca să-i conving, decât folosind pârghiile constituţionale. În Parlament, dacă aş fi invitat, m-aş duce cu plăcere, dar am trimis Parlamentului un punct de vedere.

- Constituţia României este una bună. În momentul de faţă nu se îndeplineşte un singur standard, acela de a avea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari

- proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care eu l-am trimis la Parlament, mai avea două paliere, dincolo de respectarea referendumului din 2009. Unul era legat de tratatul fiscal şi se introducea în Constituţie obligaţia de a nu avea deficit bugetar mai mare de 3% şi al doilea palier viza introducerea tuturor deciziilor CCR în articolele de Constituţie care nu erau clare. De-a lungul mandatelor mele am avut coliziuni frecvente pe interpretarea Constituţiei. Am profitat de acest proces de revizuire şi am clarificat articolele care erau neclare conform deciziilor CCR. Nu vreau să intru acum în analiza unei evoluţii în comisia domnului Antonescu, evoluţie care poate fi spectaculos modificată la plen. Dar îmi menţin remarca de luni, fără să intru în detalii

- cred că un al doilea referendum pe aceleaşi subiecte, care ar fi din nou validate de popor, ar fi echivalentul unei respingeri totale a clasei politice, inclusiv a celor care au câştigat cu 70%

- mă voi bate ca voinţa românilor să fie pusă în aplicare de Parlament.

Sursa: rtv.net


DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Traian Basescu
DorohoiNews.ro, 12-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro