Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

taxa_pod

Tariful de trecere a podului peste Dunare de la Feteşti-Cernavodă s-a majorat începând cu 1 aprilie până la 13 lei pentru autoturisme. Aceasta este a doua creştere a tarifului din acest an, având în vedere că în 3 februarie taxa s-a mai majorat o dată până la 12 lei, anterior acestei date fiind de 11 lei. Majorarea taxei este ilegală, intrând în conflict cu prevederile OG 15/2002.

Mai mult decât atât, volumul imens de bani proveniţi din taxa de trecere a podului de la Feteşti-Cernavodă este colectat ILEGAL, conform aceloraşi prevederi.

Mai precis, Art. 1-1 (1) din OG 15/2002 arată că "Stabilirea nivelului tarifelor de trecere şi al tarifelor de concesiune are la bază principiul recuperării costurilor de construcţie, de operare şi de întreţinere."

Aşadar, taxa de pod trebuie colectată pentru acoperirea costurilor de construcţie, de operare şi de întreţinere a podului.

Să ne uităm un pic la cifre:
Conform unui material publicat recent de business24.ro, lucrările de reabilitare a podului de la Cernavodă au costat până în 340 de mii de euro anul trecut. La o solicitare a business24.ro, CNADNR a declarat că în 2012 veniturile încasate din taxa de la Feteşti s-au ridicat la 14,5 milioane de euro.

La solicitarea Capital, Ştefan Crângaşu, avocat colaborator senior Rada şi Asociaţii ne-a declarat: „Cadrul legal (OG 15/2002) prevede că nivelul tarifului de trecere are la bază acoperirea costurilor de construcție, operare şi întreținere ale statului.

Dacă plecăm de la premisa amortizării realizate a costurilor de construcţie şi nu se iau în calcul eventualele lucrări de reabilitare ori reparaţie, nivelul costurilor cu operarea rămânând relativ constant, atunci valoarea anuală a tarifului de trecere este necesar să fie egală cu valoarea costurilor de întreţinere şi operare, eventualele diferenţe putând fi în neconcordanţă cu principiul statuat de actul normativ respectiv.”

Aşadar, conform textului de lege citat şi conform declaraţiei făcute de avocatul Crângaşu, valoarea taxei de pod de la Feteşti trebuie să fie calculată, astfel încât suma colectată să fie egală cu valoarea costurilor de întreţinere şi operare.

Altfel spus, ce este în plus contravine OG 15/2002.
Ce este de făcut? Dat fiind faptul că diferenţa dintre încasările din taxă şi cheltuielile cu întreţinerea sunt foarte mari (aproximativ 14 milioane de euro), taxa de la podul Feteşti-Cernavodă ar trebui desfiinţată complet pe o perioadă de mai mulţi ani, până când sumele se vor contrabalansa. De asemenea, trebuie luat în calcul că şi în anii precedenţi anului 2012, taxa a adus la buget sume de ordinul milioanelor de euro.

CNADNR nu numai că nu a desfiinţat taxa auto, dar a şi majorată de două ori în acest an, ceea ce este ilegal.  Având în vedere majorarea taxei, dar si dezvoltarea turismului pe litoral, CNADNR estimează o creştere a veniturilor încasate cu 1,5 milioane de euro, în 2013. Altfel spus, pentru 2013, taxa de la Feteşti va aduce 16 milioane de euro. Sursa: capital.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

taxa_pod
DorohoiNews.ro, 07-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Texty Garments Dorohoi angajează! Posturi disponibile: - femeie de serviciu; - ⁠confecționeri; - ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Casă de vânzare

Casă de vânzare
Casă de vânzare impreună cu 250mp în Dorohoi, str. Viilor. Relații la 0740025111

Ofer garsoniera pentru închiriere

Ofer garsoniera pentru închiriere
Ofer garsoniera pentru inchiriere, in Dorohoi zona Super Splendid. Telefon 0742085156

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro