Curentul de meteori activi numit Perseide, de la constelaţia din care par că vin, va putea fi admirat în noaptea dintre 12 şi 13 august 2013 (luni spre marţi).

Perioada de activitate pentru Perseide este 17 iulie - 24 august.
Numele de Perseide vine de la constelaţia Perseus, de unde par că vin aceste dâre luminoase. Însă este important să ştiţi că nu vorbim de stele căzătoare, ci de meteori care "se topesc" în atmosferă. Dacă am stabilit că denumirea de "ploaie de stele" este doar una metaforică, greşită este şi cea de "ploaie de meteori".

Cu ocazia ploilor de meteori, dârele luminoase a mii de astfel de particule cosmice pot fi observate în numai o oră. "Ploile" au loc mult mai rar, în timp ce Perseidele au loc anual. La Perseide, se pot observa maximum 100 de meteori într-o oră.

Trebuie să ştiţi că, în noaptea de luni spre marţi, vor fi cei mai mulţi meteori căzători, însă veţi putea observa Perseidele şi în nopţile viitoare, până la 24 august. Odată cu apropierea de această dată, numărul dârelor observabile scade.

Cum se produc Perseidele
"Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă cu diametrul de 1 milimetru, ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul", explică specialiştii de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu, din Bucureşti.

Particulele de praf cosmic provin de la cometa Swift-Tuttle. Atunci când aceasta trece pe lângă Soare, praful cosmic prins în nucleul ei îngheţat este eliberat în spaţiu. Cele mai multe dintre bucăţile desprinse au dimensiunile unui grăunte de nisip (cele mai mari sunt cam cât o boabă de fasole), dar luminile puternice sunt rezultatul vitezei cu care acestea intră în atmosfera Pământului (circa 60 de km/s).

În aceste condiţii, puţine resturi desprinse din cometă ajung pe Pământ. Cele care ating Pământul se numesc meteoriţi, iar cele care pier după frecarea cu aerul poartă numele de meteoroid. Dârele de lumină "trasate" de meteoroizi poartă numele de meteori.

Cometa "responsabilă" pentru tot spectacolul de Perseide, Swift-Tuttle, este cel mai mare obiect cunoscut care trece în mod repetat prin apropierea Pământului. Corpul are un diametru de 9,7 kilometri, asemănător în dimensiuni cu cel care a dus la dispariţia dinozaurilor, după unele teorii ale extincţiei acestora. "Cometa-părinte" a fenomenului Perseide face parte dintr-o familie largă de comete. Cele mai multe se află în Norul lui Oort, aflat la o distanţă de un an-lumină de Soare, la un sfert din distanţa Soare-steaua Proxima Centauri (cea mai apropiată stea de Soare). Se pare că Swift-Tuttle, spre deosebire de alte comete din familia ei, a fost împinsă pe noi traiectorii de gravitaţia unei stele călătoare, cu mult timp în urmă.

Ce vedem (şi auzim) de Perseide
Frecarea cu atmosfera produce o încălzire rapidă a particulei, care ajunge la peste 3.000 de grade Fahrenheit (1.650 de grade Celsius). Cele mai multe particule devin vizibile când sunt la circa 97 de kilometri deasupra Pământului.

În noaptea dintre 12 şi 13 august 2013, pe bolta cerească plină de stele, veţi observa o dată sau de două ori într-un minut o dâră luminoasă. Aceasta este vizibilă mai puţin de o secundă. Oamenii obişnuiesc să le spună "stele căzătoare", dar, cum am văzut mai sus, sunt doar particule foarte mici, cu viteze foarte mari, care se "topesc" în atmosfera Pământului.

Cei mai mari dintre meteoroizi se descompun exploziv în bucăţi, astfel încât rezultă o lumină foarte puternică numită minge de foc. Totodată, se poate auzi de pe Pământ o bubuitură asemănătoarea unui tunet, dar mult mai scurtă. 

Cum ne pregătim de Perseide
În primul rând, să evităm oraşul, recomandă astronomii români. De fapt, avem nevoie de locuri "cu cer curat, lipsit de lumini parazite". Cele mai bune locuri sunt zonele muntoase, satele sau măcar locuri izolate de la marginea oraşelor. Astfel, dacă urmăriţi spectacolul din oraş, veţi avea parte de 10-20 de meteori pe oră, în timp ce zonele cu "cer curat" aduc 100 de meteori pe oră.

Este important de ştiut că, pentru a observa Perseidele, nu aveţi nevoie de instrumente astronomice. Trebuie doar să priviţi la cer circa o oră, pentru a observa măcar câteva zeci de meteori. Bineînţeles, dacă nu este o noapte înnorată.

Astronomii recomandă orele cuprinse între miezul nopţii şi răsăritul de Soare.

GALERIE FOTO