Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

toamna-frumoasa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri prognoza meteo pentru cele trei luni de toamna. Potrivit estimărilor, vom avea parte de o toamnă călduroasă, în cea mai mare parte cu temperaturi peste cele normale ale perioadei. De asemenea, vom avea parte de ploi în aproape toată ţara, cele mai multe cantităţi de averse înregistrându-se în nord.

SEPTEMBRIE Temperaturile medii din luna septembrie se vor situa peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi centrul ţării valorile termice se vor situa în jurul a 14-16 grade Celsius, iar în sudul şi vestul ţării se vor încadra între 18 şi 20 de grade. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general normale, în sudul, centrul şi estul ţării se vor încadra între 40 şi 60 de litri pe metru pătrat, iar în nord vor cădea în jur de 60-100 de litri pe metru pătrat.

OCTOMBRIE În a doua lună a toamnei, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice, posibil mai ridicate în sudul, sud-estul şi vestul ţării. Dacă media multianuală este de aproape 10 grade, în nordul ţării vom avea parte de 8 grade Celsius, iar în restul regiunilor vor fi valori de 10-12, chiar 14 grade pe litoral. Cantităţile lunare de precipitaţii vor depăşi, în general, mediile climatologice, exceptând sud-estul şi estul teritoriului, unde vor fi apropiate de normal. În estul şi local în sudul ţării cantităţile de precipitaţii vor fi cele mai mici (40 de litri pe metru pătrat), iar în local în nordul şi sud-vestul ţării vor cădea cele mai multe cantităţi de precipitaţii (60-80 de litri pe metru pătrat). În restul regiunilor, cantităţile de precipitaţii care vor cădea nu vor depăşi 40-60 de litri pe metru pătrat.

NOIEMBRIE
Temperaturile aerului vor fi apropiate de mediile multianuale, iar în sud şi sud-est sunt estimate valori peste cele normale. În nord şi local în centrul ţării vor fi valori ce vor ajunge chiar şi la zero grade Celsius, iar cel mai cald va fi în Dobrogea unde se vor înregistra valori de la 6 până la 10 grade. În restul regiunilor, temperaturile vor oscila de la 6 până la 2 grade Celsius. În centrul şi nord-estul ţării sunt posibile cantităţi de precipitaţii peste mediile climatologice, în timp ce în sud vor fi, în general, deficitare. În sudul şi estul ţării cantităţile de precipitaţii care vor cădea se vor fi în jur de 40 de litri pe metru pătrat, iar în nord-vest şi în vest vor cădea în jur de 60 de litri pe metru pătrat. Citeste mai mult: adev.ro

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

toamna-frumoasa
DorohoiNews.ro, 29-08-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro