Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cutremur

Şapte seisme au avut loc în ultimele patru zile în judeţul Galaţi. Cel mai recent, produs chiar vineri, a avut o magnitudine de 3.2 pe Scara Richter. Explicaţia seismologilor este aceea că inundaţiile din ultimele săptămâni au condus la aceste cutremure în lanţ.

Potrivit experţilor, luna aceasta s-au produs nu mai puţin de 24 de cutremure în ţara noastră. În acelaşi timp, trei specialişti de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului au ajuns, sâmbătă, în localitatea gălăţeană Izvoarele, unde vor încerca să afle sursa declanşării unui fenomen geologic deosebit, care a dus în ultimele două zile la producerea a nu mai puţin de şapte cutremure în zonă.

O ipoteză surprinzătoare privind cutremurele din Galaţi a fost lansată chiar de Mircea Radulian, şeful seismologilor din România. Acesta a explicat, la România TV, că mişcările seismice în lanţ care au avut loc zilele acestea în România sunt în strânsă legătură cu inundaţiile care au avut loc în urmă cu două săptămâni.

Conform datelor Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, ultimul seism din zonă a avut loc vineri, la ora 16 şi 11 minute, la o adâncime de şapte kilometri. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Galaţi, Brăila şi Măcin. Acesta este al şaptelea cutremur produs în Galaţi în ultimele patru zile, dar şi al 24-lea de la începutul lunii produs în ţara noastră. Cele mai importante au fost cele două din opt septembrie, unul cu magnitudinea de 4.1 şi altul de 4.7, poduse în Hunedoara în doar 20 de minute.

 „Este vorba de o secvenţă de cutremure numită în specialitate roi seismic. Sunt cutremure destul de multe, relativ mici şi apropiate ca magnitudine. Nu sunt foarte mari, însă ele au apărut în zona în care în urma cu doua săptămâni au fost şi inundaţii. Sunt provocate de aceste fenomene meteorologice extreme. Faptul că zona este suprasaturată poate sa conducă la apariţia unor astfel de roiuri seismice. Pot să mai fie cutremure, dar tot aşa relativ mici", a declarat Mircea Radulian, director ştiinţific Institutul Naţional de Fizică a Pământului.

De asemenea, cercetătorul a mai vorbit despre particularitatea solului din zona respectivă, explicând că exista posibilitatea ca acesta să fie argilos. Astfel, atunci când pământul este saturat cu apă, „argila se umflă şi se deformează". În acelaşi timp, odată cu venirea undelor seismice cauzate de ultimele mişcări de pământ din zonă pot provoca o serie de „cavităţi", ceea ce ar putea să explice şi sunetele pe care localnicii le-au auzit în ultima perioadă venind din pământ. Aceasta este considerată cea mai plauzibilă explicaţie, mai ales că „bubuiturile" au fost constatate doar în zona satului Izvoarele.

Potrivit Agerpres, o echipa de specialişti, însoţită de prefectul de Galaţi Emanoil Cătălin Bocăneanu, s-a deplasat în zonă cu aparatura necesară măsurătorilor la faţa locului, pentru identificarea sursei acestui fenomen. La câteva zile după inundaţiile din 11-13 septembrie, în localitatea Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, s-a semnalat un fenomen deosebit, manifestat prin zgomote subterane şi mişcări ale solului similare celor seismice, dar cu o frecvenţă mai mare, îndeosebi noaptea, în teritoriul afectat fiind şcoala, biserica şi două locuinţe. Sursa: romaniatv.net

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cutremur
DorohoiNews.ro, 29-09-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro