Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vremea

Regimul termic va fi unul schimbător în următoarele două săptămâni, iar pentru zilele de Florii și de Paște există semnalul unor temperaturi normale pentru această perioadă, cu maxime de 20 de grade Celsius, a declarat, luni, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, Florinela Georgescu.

„De Paște, avem o primă estimare a prognozei, deși este la finalul perioadei de două săptămâni a prognozei pe care o emitem azi (luni, 7 aprilie — n.r.). Există semnalul ca până în Florii să mai avem variații de temperatură, adică va fi o săptămână cu vreme foarte schimbătoare. După jumătatea acestei săptămâni, va urma o nouă perioadă de răcire a vremii. Sperăm, însă, ca în ziua de Florii vremea să fie în normalul perioadei din punct de vedere termic, ceea ce înseamnă că posibil pe sudul și, poate, și pe vestul țării, să avem temperaturi de 20 de grade. Pentru săptămâna următoare și posibil pentru ziua de Paște, sperăm într-o vreme ceva mai stabilă, deși nu sunt excluse episoadele de precipitații. Există semnalul ca, în ziua de Paște, să fie cel puțin din punct de vedere termic asemănări cu ziua de Florii, așa cum spune și tradiția. O estimare exactă a temperaturilor de Florii va fi dată după ziua de joi. Acum semnalul este unul al unei vremi destul de normale din punct de vedere termic pe jumătatea de sud a țării”, a menționat Georgescu.

În ceea ce privește evoluția vremii în primele trei luni ale anului, oficialul ANM a afirmat că în România a existat o abatere deosebit de ridicată din punct de vedere al temperaturilor.

„Primele trei luni ale acestui an au avut o abatere deosebit de ridicată a temperaturilor față de mediile climatologice, ceea ce înseamnă temperaturi mult mai ridicate, ceea ce în sine reprezintă un record pentru țara noastră. În același timp, în această foarte lungă perioadă de temperaturi peste normal, am avut un episod extrem de scurt, dar foarte violent de viscol. Numai sumarul primelor trei luni ale anului ne arată că suntem puși în fața unor manifestări extreme ale vremii. Administrația Națională de Meteorologie solicită populației să fie extrem de atentă la toate avertizările meteorologice care sunt emise pentru că acestea, chiar dacă au doar câteva propoziții, fiecare cuvânt este foarte bine chibzuit și are un rol”, a explicat Florinela Georgescu.

ANM a organizat, luni, conferința „Adaptarea la valurile de căldură în zona urbană”, eveniment încadrat în proiectul SeeRisk.

Potrivit datelor oficiale ale proiectului, cadrul de finanțare este reprezentat de colaborarea transnațională din sud-estul Europei, valoarea totală ridicându-se la 1.980.751 euro, din care 167.000 de euro alocate de ANM.

Durata de implementare a proiectului SeeRisk este 2012 — 2014, iar obiectivul principal al proiectului este să contribuie la sporirea coerenței regionale în evaluarea riscurilor la hazarde naturale și pregătirea pentru minimizarea efectelor acestora la nivel național și local, în special în cazul riscurilor generate de schimbarea climei în sud-estul Europei. Sursa: AGERPRES.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vremea
DorohoiNews.ro, 09-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro