Firmele și instituțiile publice care vor să participe la programul „Rabla 2014” se pot înscrie din 23 aprilie

18 apr. 2014, National
Firmele și instituțiile publice care vor să participe la programul „Rabla 2014” se pot înscrie din 23 aprilie

Persoanele juridice și instituțiile publice care vor să se înscrie în „Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național 2014” pot depune dosarele începând cu data de 23 aprilie, potrivit unui comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

„Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus deschiderea sesiunii de depunere și validare a dosarelor pentru persoanele juridice și instituțiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2014, începând cu data de 23 aprilie 2014”, se arată în comunicat. Anul acesta, AFM a alocat un număr de 3.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice.

Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.
„Dosarele se vor depune la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, iar termenul limită de depunere a acestora este 1 septembrie 2014. Persoanele juridice și instituțiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanțare publicat pe site-ul instituției noastre în care sunt prevăzute atât condițiile de eligibilitate, cât și documentația necesară pentru înscrierea în program”, se mai precizează în comunicat.

Lista persoanelor juridice și a instituțiilor publice, validate să participe în programul 'Rabla 2014', va fi publicată pe site-ul instituției afm.ro.

Pe de altă parte, aproape 1.500 de rezervări din partea persoanelor fizice erau înregistrate până marți dimineață în sistemul informatic al Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/ pentru ediția din acest an a Programului „Rabla” 2014. Sursa: AGERPRES.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!