Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

CARLOS ŞACALUL şi relaţiile sale cu CEAUŞESCU

Primele cercetari în privința legaturilor teroristului cu Securitatea au început imediat după Revoluția din 1989, în baza unui raport realizat de colonelul Sergiu Nica.

În 1998, Parchetul General a relansat ancheta, iar generalul  Dan Voinea în urma informațiilor cuprinse în raportul lui Nica, a deconspirat persoanele de contact ale lui Carlos în România comunistă, demnitari români la cel mai înalt nivel: generalul Iulian Vlad, șeful fostei Securități, generalul Nicolae Pleșiță, șeful Departamentului de informații externe al fostei Securități, Tudor Postelnicu, fost ministru de Interne și fost șef al DSS.

Departamentul Securității Statului (DSS) și Direcția de Informații Externe (DIE) îi ofereau teroristului bani, arme şi refugiu, cerându-i în schimb să lichideze adversarii politici fugiți în Occident.

De câte ori ateriza în Bucureşti, ofiţerii Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) care aveau misiunea să-l rețină,  erau trimişi de şefii lor în vacanță, să se bronzeze pe malul Mării Negre, pentru a evita „disconfortul” unei întâlniri cu Șacalul.

Astfel, în prezența generalului magistrat Dan Voinea, șeful secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General al României, a domnlui Jean-LouiseBruguire, prim vicepreședintele Camerei de Instrucție al Tribunalului de Mare Instanță din Paris, domnului Rioud Jean Francois, căpitan de poliție la D.S.T.  și a domnului Patrick Martin, căpitan de poliție de la Brigada Criminală de la  D.R.P.J. din Paris, Tudor Postelnicu explica legăturile între fostele structuri de Securitate și Carlos Șacalul.

Însuși Nicolae Ceaușescu era direct interesat de subiect, dând undă verde la primele legături dintre viitoarele părți contractante. Vezi integral pe clujulcultural.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

CARLOS ŞACALUL şi relaţiile sale cu CEAUŞESCU
DorohoiNews.ro, 16-07-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.07.2014 la 08:36

acum toti sunt sacali, mai ales cei alesi

16.07.2014 la 20:19

fratilor au trecut 24 de ani! ceasescu,sacalul, e de ris! sa vorbim de taxe si impozite,de cresterile de preturi la energie si gaze,de sistemul de pensii,asigurari,sanatate,locuri de munca,acciza la carburanti,si alte o suta de probleme de actualitate! ma doare in cot de sacal!citi sacali avem acum!bai mergeti la popa sa va citeasca de descint! noi p[opulatia avem o groaza de probleme si vezi doamne ne intereseaza ce a facut sacalu!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro