Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Elena Udrea

Președintele Partidului Mișcare Populară, Elena Udrea, candidat la funcția supremă în stat, a mers, luni seară, la Mânăstirea Sfântul Vasile din localitatea Leucușești, din județul Suceava, pentru a se întâlni cu starețul acesteia, care i-a prezis că va câștiga alegerile prezidențiale.

Udrea susține că previziunile părintelului Ioil au „greutate” și, de aceea, este convinsă că va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu Victor Ponta și îl va învinge.

Starețul Mănăstirii Sfântul Vasile din Leucușești, județul Suceava, părintele Ioil, în vârstă de 85 de ani,  spune că viitorul președinte al țării va fi o femeie. Fața monahală a ținut să precizeze că Elena Udrea va fi cea care va ocupa fotoliul de la Cotroceni și nu candidatul independent, Monica Macovei.

„Viitorul președinte al țării va fi o femeie și va fi Elena Udrea. Am deschis o carte, nu vă pot spune care, dar așa mi-a arătat. Așa apare scris și va fi sprijinită, așa cum se știe, de Traian Băsescu. Este posibil însă ca lui Băsescu să îi fie prelungit mandatul datorită situației dintre Rusia și Ucraina. Nu va fi ușor pentru noi. Nu va fi bine”, a spus starețul Mănăstirii.

Monahul a fost cel care l-a întâlnit pe fostul președinte Ion Iliescu într-o companie electorală la Fălticeni și i-a spus politicianului să se ducă acasă, să nu mai  umble prin  țară că va fi șeful statului. Și așa s-a întâmplat. Iliescu a ocupat fotoliul de la Cotroceni în perioada 1992-1996 si 2000-2004.

Părintele Ioil este căutat de credincioși pentru puterile sale duhovnicești, fiind cunoscut nu numai în județ, dar și în țară. Părintele Ioil este un exemplu de smerenie pentru noi. A ridicat trei biserici cu rang de mănăstire și duce o viață mai mult simplă. Stă într-o colibă.

Confortul şi bunăstarea proprie nu au fost niciodată o preocupare a părintelui Ioil. El nu vrea să renunţe cu nici un chip la coliba de sub pământ, pe care şi-a făcut- o singur. Numai câţiva metri pătraţi îi sunt de-ajuns bătrânului călugăr să-şi ducă existenţa în rugăciune.

„Am săpat coliba şi timp de doi ani m-am rugat la Maica Domnului să mă ajute să fac o biserică. Şi mi-a ajutat. Am ridicat nu una, ci trei. Nici nu mai ştiu cum să îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să fac atâtea”, a declarat părintele.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Elena Udrea
DorohoiNews.ro, 09-09-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi
Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi. Documentul, pe numele Chilici Cristian, poate fi recuperat de ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro