Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

base

Preşedintele Traian Băsescu susţine că nu are emoţii cu privire la viitoarea sa reşedinţă, la terminarea mandatului. „Cu siguranţă nu o să fiu în stradă", a precizat Traian Băsescu, duminică, după ce a avut o întrevedere cu Elena Udrea, candidatul PMP, la un restaurant din Capitală.

Preşedintele a vorbit despre disconfortul pe care l-ar cauza serviciul de pază în viaţa oamenilor care l-ar vizita, la finalul mandatului.

„Dacă mă cazez într-un hotel şi mi s-a întâmplat lucrul ăsta, nu mă simt bine deloc când văd că toţi oamenii care intră în acel hotel sunt legitimaţi, se uită ofiţerii SPP la ei, îi verifică şi aşa mai departe. Sunt nişte lucruri care îţi creează un disconfort. Spre exemplu, dacă m-aş duce în Mihăileanu, acolo dumneavoastră l-aţi prezentat ca pe o vilă, dar acolo e un bloc cu nouă familii care locuiesc. Oamenii ăia ar intra într-un proces de verificare zilnică, când intră, când iese, când le vine un musafir, când le pleacă cineva din casă, ceea ce mi-ar crea şi mie un disconfort pentru ştiu că oamenii aceia ar fi supuşi unui sistem de control care decurge din obligaţiile SPP-ului în protejarea unui demnitar. Asta este singura chestiune", a spus Traian Băsescu.

Întrebat ce va face dacă Guvernul nu îi va semna cererea de atribuire a unei reşedinţe, emisă în baza legii privind drepturile foştilor şefi de stat, preşedintele a declarat: "Cu siguranţă nu o să fiu în stradă".

Premierul Victor Ponta a declarat acum o săptămână că preşedintele Traian Băsescu a trimis o cerere Secretariatului General al Guvernului pentru a-i atribui o locuinţă după ce i se va termina mandatul.

Întrebat într-o emisiune la România TV dacă a primit o cerere de la Băsescu pentru a-i atribui o reşedinţă, conform legii, Ponta a precizat că s-a primit o astfel de cerere în urmă cu două săptămâni.

„E în lucru (n.r. - cererea lui Băsescu). Probabil pentru că nu am răspuns rapid la solicitare a sărit cu ofiţerul acoperit. Nu-i acord eu, Victor Ponta, o casă, i-o acordă Guvernul în baza legii care prevede pentru foştii şefi de stat dreptul la o reşedinţă, însă eu nu cred că suntem în poziţia să acordăm o reşedinţă foarte luxoasă, cred că o reşedinţă normală, din câte ştiu şi domnul Iliescu şi domnul Constantinescu stau în nişte condiţii decente, dar nu... Vorbim de decenţă. Nu o garsonieră la etajul 10, dar nici palate", a adăugat premierul, care a menţionat că preşedintele nu a vorbit cu el despre acest subiect, dar probabil că a discutat cu cei de la RA-APPS.

„Secretariatul General al Guvernului primeşte astfel de cereri. Dacă vine o cerere semnată de Traian Băsescu, sigur că aflu, aş fi nostim să vă spun că nu ştiu, cum să nu ştiu, nu este direct în atribuţia mea", a arătat Ponta.

Premierul a afirmat că, dacă va câştiga mandatul de preşedinte, va rămâne să locuiască în apartamentul în care stă şi acum iar dacă va fi nevoit să se mute, probabil că va folosi una dintre locuinţele care i se pun la dispoziţie de RA-APPS, dar nu aceea pe care o ocupă acum Băsescu, pentru că nu se simte comod. Sursa. romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

base
DorohoiNews.ro, 28-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro